Treceți la conținutul principal

Psihomotricitatea – importanța bunei funcționări psihomotrice a copilului



          Faptul că noi ne mișcăm corpul, că mergem, ne ferim de obstacole, scriem sau ne mișcăm capul spre stânga sau dreapta este mult mai complex și mai important în formarea noastră ca individualități decât pare la o primă vedere. 
          Psihomotricitatea (comportamentul motor în relație cu propriul nostru corp și cu lumea exterioară) reprezintă pe de o parte o aptitudine (eu POT face diferite mișcări și acțiuni) și o funcție complexă de reglare a comportamentului individual, pe de altă parte (când părintele se joacă cu copilul său și îi aruncă acestuia mingea, micuțul va răspunde acestei situații reglându-și comportamentul: va deschide brațele și va prinde mingea).
          În spatele unei acțiuni pe care o realizăm (mers, jocul cu mingea etc.) sunt antrenate o serie de simțuri și abilități: sensibilitatea chinestezică, simțul echilibrului, simțul ritmului și al aprecierii distanțelor scurte, coordonarea membrelor, coordonarea ochi-mână și ochi-picior,  coordonarea generală, agilitatea, precizia și stabilitatea mișcărilor, aprecierea oportunității acțiunilor în diferite momente de timp, lateralitatea, schema corporală.
          Așadar, mișcarea nu se produce ca act în sine, ci doar cu contribuția funcțiilor psihointelectuale. Între motricitate și intelect și afectivitate există o strânsă legătură, ele contribuie la dezvoltarea armonioasă a copilului. Educându-l pe copil sub aspect psihomotric, învățându-l să își cunoască și să își recunoască în primul rând corpul (propria schemă corporală), să meargă, să realizeze tot felul de mișcări cu corpul său și cu membrele sale într-un mod conștient și voluntar, de fapt îl facem să fie stăpân pe propriul său corp, îi îmbunătățim echilibrul fizic și cel mental, îi formăm deprinderile de a folosi corect și eficient obiectele din jurul său și, nu în ultimul rând, îl ajutăm să dezvolte relații armonioase cu cei din jur.


          Analizând aceste aspecte ne dăm seama cât de importantă este educația psihomotrică, mai ales în cadrul intervenției psihoeducaționale (în cazul copiilor cu diferite tulburări care necesită educație specială). În anumite tulburări de dezvoltare (cum este de exemplu autismul) imaginea corporală este grav afectată (copilul nu își recunoaște propriul corp) și exită diferențe (uneori foarte mari) între ceea ce poate face copilul din punct de vedere motric și ceea ce ar trebui să facă la vârsta lui. Dată fiind legătura strânsă între ariile de dezvoltare a personalității înțelegem că educând copilul în anumite arii și lăsând deoparte una dintre ele, rezultatele nu vor fi cele așteptate. De multe  ori, psihomotricitatea este lăsată la urmă sau într-un plan secund. Copilul trebuie să vorbească, trebuie să potrivească, trebuie să învețe culorile... Dar cum ar putea să vorbească dacă el nu își poate mișca limba în diferite poziții (pentru a emite diferite sunete) sau cum ar putea să se îmbrace dacă el nu își poate mișca degetele, nu poate apuca o minge și nu își poate controla forța? Altfel spus, cum ar putea face tot ce ar trebui să facă pentru a fi independent, dacă el nu este conștient că propriul său corp este format din diferite segmente (brațe, picioare, degete, cap etc) pe care le-ar putea folosi în mod voluntar pentru a-și satisface dorințe și nevoi sau pentru a influența comportamentul celorlalți?
          Este dovedit științific că mișcarea este benefică pentru organism, atât la nivel fiziologic, cât și la nivel psihic. Pentru un organism în formare (cum este cel al copilului) mișcarea este cu atât mai importantă. Copilul care stă liniștit și nu face nimic sau cel care se mișcă neîncetat, dar și necontrolat și fără sens, nu sunt copiii care să se dezvolte armonios. Așa că, în loc să se uite la televizor sau calculator încă de la vârste mici (1 an sau 2), le-ar prinde mult mai bine să fie captați de jocuri sau cântecele care implică mișcări ale corpului și manipulări ale obiectelor. Am fost fiecare dintre noi copii și știm cât ne plăcea să ne jucăm și cât de multe lucruri descopeream prin joc!    

Comentarii

  1. Foarte bun articol. Miscarea este foarte importanta nu doar ptr cunoasterea mediului inconjurator ci si ptr cunoasterea de sine.
    Asa cum spui si tu, decat proptiti in fata tv-ului sau a calculatorului, mai bine sa zburde afara de buna voie, sau intr-un joc organizat.

    Aaaacuma mi-am dat seama ca tu ai cunostinte de-astea speciale ca si mine ;)
    Si eu sunt ca formare psihopedagog special, dar nu lucrez pe postul meu ci ca educatoare.

    Keep going, girl ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc sakura! Da, din pacate pentru generatiile noi, miscarea face din ce in ce mai putin parte din viata copiilor. Si din punct de vedere al abilitatilor socio-emotionale chiar e o problema. Exact cum spui si tu - copiii nu mai stiu sa se joace in grup, sa interactioneze fata in fata. Dar poate reusim sa ii invatam ceva impreuna, specialisti si parinti!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Chestionar pentru evaluarea tulburărilor de procesare neurosenzorială

       Aşa cum am promis, iată că revin cu un chestionar prin intermediul căruia putem observa anumite disfuncţii care apar la nivelul simţurilor copilului sau anumitor comportamente care exprimă existenţa unei tulburări de procesare senzorială. Trebuie să ştiţi că acest material nu ţine locul unui specialist şi nu poate oferi un diagnostic. Completând acest chestionar aveţi posibilitatea să verificaţi dacă este ceva în neregulă cu comportamentul copilului. Este posibil ca unii copii să nu aibă nici unul dintre comportamentele din listă sau pot avea dintr-o singură categorie ori din toate. Dacă constataţi că la micuţul vostru sunt prezente minim trei comportamente dintr-o categorie şi acestea afectează atât viaţa copilului cât şi pe a celor din jurul său, este bine să vă adresaţi unui specialist (neuropsihiatru, psiholog, terapeut ocupaţional).   1 2 3 4 5 6 7 Acest material l-am preluat si tradus de pe site-ul htt

Auzul fonematic

Astăzi m-am gândit să vă explic despre cât este de important să „auzim” bine atunci când urechile noastre funcționează bine ca și organe de simț (adică nu avem vreo afecțiune fiziologică). Uneori ajungem cu copilul la medic și ni se spune că el nu are nimic, aude bine. Dar deși aude bine, el nu vorbește corect (nu pronunță anumite sunete, înlocuiește sunetele) sau nu reușește să scrie corect (nu înțelege care sunt sunetele care formează  cuvântul și nici ordinea lor). voi începe cu începutul - cu fonemul. Fonemul reprezintă unitatea minimală a sistemului limbii. El este sunetul vorbit, cel din care se alcătuiesc silabe, cuvinte, propoziții și fraze. În scriere fonemul este redat prin litere, numite și grafeme. Alfabetul românesc are 27 de litere, dar nu tot atâtea foneme. Prin combinarea literelor se pot redat toate fonemele (spre exemplu, fonemul ğ este redat în scris prin g urmat de vocalele i sau e : ge , gi ). Auzul uman are această particularitate numită auz fonematic,

Crizele la copiii cu Tulburare de spectru autist. Autism Meltdowns vs Temper Tantrums

Copilul cu tulburare de spectru autist poate avea deseori anumite crize, mai mult sau mai puţin intense, dar care sunt dificil de gestionat şi care aduc celor din jur stări emoţionale negative şi multă tensiune. Copilul poate ţipa foarte tare, poate lovi obiecte sau persoane, poate arunca cu lucruri, se poate lovi cu capul de perete sau se poate muşca etc. Deşi el poate reacţiona asemănător, există două situaţii diferite: criza meltdown şi criza tantrum. Temper Tantrums sunt comportamente care apar la toţi copiii (cu dezvoltarea neurotipică sau nu) prin care aceştia îşi înţeleg emoţiile şi trăirile şi cunosc metode prin care să facă faţă regulilor şi limitelor impuse de un comportament social adecvat. -          pot fi schimbate de circumstanţe; -          au ca scop obţinerea unui lucru; -          au ca scop obţinerea atenţiei adultului. Criza tantrum este ca un joc pentru deţinerea controlului pe care îl joacă copilul, el fiind o fiinţă încă imatură emoţional. Sentimen