Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2019

Cursuri pentru cadre didactice

Intervenția educațională în cazul copiilor cu autism presupune munca în echipă. Educatorul și învățătorul, și mai apoi profesorul, reprezintă factori de mare importanță în această echipă educațională. De aceea este imporatant ca aceștia să dețină informațiile necesare și metodele prin care să poată oferi copiilor cu autism șansa la incluziune școlară.        În acest scop Asociatia PSIHOVISION Constanta organizeaza cursuri special gândite pentru cadrele didactice care au în clasă elevi cu tulburări din spectrul autist. Mai jos găsiți detaliile despre fiecare curs în parte, despre tematică și despre cum vă puteți înscrie.          Cursurile se pot organiza la cerere și în alte orașe sau în instituții de învățământ. 1. Copilul cu autism la grădiniță Cursul se adresează în special educatoarelor/educatorilor care au în grupă copii cu TSA. Scopul cursului este de a familiariza cadrele didactice din grădinițe cu specificul acestor tulburări și  în special cu metodele ce pot

Terapia ABA și traumele

Terapia ABA provoacă traume. Chiar am dat peste grupuri pe Facebook pe această temă și chiar am întâlnit campanii împotriva terapiei ABA. Motivul fiind acela că provoacă traume persoanelor implicate în astfel de programe.  Și da, uneori poate provoca traume. Dar nu doar terapia ABA. ȘI nu doar terapiile. Ci și alte programe educaționale, chiar și grădinița și școala. Și nu terapia, programul sau grădinița în sine provoacă traume. Ci omul de acolo. Cel care pune în practică. Cel care rămâne conectat doar la cartea din care a învățat sau doar la mentorul său. Omul care uită că are în față un alt om. Un om mai mic, la început de drum, care nu are mecanisme de apărare sau de reglare emoțională. Un om mai mic care a venit la omul mai mare ca să învețe.  Cel mai important aspect în lucrul cu oamenii și mai ales cu copiii cred că este relația pe care o stabilești cu peroana respectivă. Orice metodă terapeutică ai avea, oricât de multe cărți ai fi citit și oricât de multe cursuri ai f

Minighid privind incluziunea școlară a copiilor cu TSA și ADHD

        Acesta este un minighid pe care l-am realizat împreună cu colegele mele Florentina Gîrlea  și Corina Pirsean , în cadrul unui proiect numit „Incluziunea școlară a copiilor cu TSA și ADHD”. Acest program a avut ca scop informarea cadrelor didactice cu privire la specificul TSA și ADHD și familiarizarea acestora cu metode prin care pot lucra cu copiii la clasă.          Minighidul conține informații despre dificultățile pe care le au copiii cu TSA sau ADHD la școală și idei despre cum pot face profesorii pentru a-i ajuta pe copii să participe la cursuri.  Să vă fie de folos!  PS: Vă invit să îmi scrieți dacă aveți cazuri la clasă unde sunteți în impas și aveți nevoie de ajutor. Adresa mea de e-mail este: alinamirela_trofin@yahoo.com Minighid privind incluziunea școlară a copiilor cu TSA și ADHD

Activități pentru dezvoltarea motricității fine

Studiile arată că în cazul copiilor cu autism există o legătură între nivelul de dezvoltare a motricității fine, nivelul de dezvoltare a motricității orale și nivelul de dezvoltare al limbajului expresiv  ( detalii aici ). Copiii care au deficit pronunțat pe aria motricității fine și pe aria motricității orale au abilități de limbaj expresiv mai scăzute decât cei care stau mai din punct de vedere motric. Motricitatea fină este importantă în special pentru actul scrierii și pentru autonomie personală. Pentru unii copii cu autism a-și încheia nasturii de la pantaloni sau a manipula obiecte de mici dimensiuni pooate fi o adevărată provocare. Scrisul pune probleme serioase în cazul acestora. Nu pot ține creionul/pixul în mod adecvat, nu apasă suficient, mâna este încordată. Există multe activități prin care se pot exersa abilitățile motrice fine. Una dintre ele o găsiți  aici . Astăzi vă arăt alte două activități pe care le puteți face. Materialele le-am găsit într-un magazin de jucă