Copiii sunt minunați. Este o reală plăcere să mă joc cu ei (mi-e greu să spun că lucrez cu copiii; pentru mine nu este lucru, ci este o joacă ☺). Cel mai mult îmi place felul în care ei îmi arată ce au nevoie să afle și modalitatea prin care ei pot înțelege acele informații de care au nevoie. Deși am niște obiective atunci când încep joaca (programul psihoeducațional) cu un copil și aleg anumite metode care eu consider că i se potrivesc, de multe ori sunt fascinată de felul în care planurile mele se schimbă și de cât de clar „vorbesc” copiii. Ieri am avut întâlnirea de vineri cu unul dintre copiii cu care mă joc de ceva vreme. A crescut frumos acest copil și pe măsură ce a crescut, s-au schimbat și nevoile lui. Planul meu era să ne jucăm „de-a poveștile”: să inventăm povești pornind de la anumite cuvinte și imagini care apar pe niște zaruri (un joc pentru dezvoltarea imaginației, creativității și a exprimării verbale). Însă, așa cum spuneam mai sus, planul meu nu s-a potrivit
Jocul este calea!