Omul nu trăieşte izolat, el trăieşte printre alte persoane
asemenea lui. Existenţa socială a omului implică interacţiunea acestuia cu
semenii lui. Limbajul verbal este principalul mod de comunicare cu ceilalţi.
Prin intermediul limbajului omul îşi
exprimă dorinţele, îţi exprimă sentimentele, îţi face cunoscute nevoile. Dar ce
te faci atuni când nu poţi vorbi şi ai nevoie de ceva? În mod normal te
foloseşti de limbajul non verbal, adică de gesturi şi acţiuni şi încerci să le
arăţi celorlalţi ce anume doreşti. Dar când nu ai abilitatea de a te folosi de
gesturi şi acţiuni, ce faci? Cum îi arăţi cuiva că ţi-e sete sau că te doare
ceva? Cam în această postură se află copilul cu tulburare de spectru autist.
Lui îi este sete, îi este foame, îi este frică, îl doare ceva. Dar nu ştie cum
să exprime aceste lucruri. Atunci el devine frustrat, începe să ţipe, plânge,
se muşcă, se loveşte... Iar părintele începe dureroasa activitate de a ghici ce
anume are copilul său, ce anume vrea copilul său, ce îl doare pe copilul său.
Este important pentru fiecare dintre noi să
vorbim. Dar atunci când această abilitatea întârzie să apară sau lipseşte, nu
ar fi totuşi bine să avem o metodă alternativă prin care să putem comunica? Dar
o metodă funcţională, prin care ceilalţi să ne poată înţelege şi care să nu se bazeze pe comportamente nepotrivite. Nu
ar fi mai bine pentru un copil cu autism sau cu alte tulburări (în care
limbajul verbal şi comunicarea sunt grav afectate) să aibă o metodă prin care
să îi comunice mamei lui că îl doare burtica sau că îi e foame fără să se muşte
sau să ţipe? Sistemul de comunicare prin schimb de pictograme (PECS) reprezintă
o metodă de comunicare funcţională pe care copilul cu autism poate învăţa să o
folosească pentru a-şi face cunoscute nevoile şi dorinţele în aşa fel încât
părinţii săi şi ceilalţi din jur să îl înţeleagă fără a trece prin situaţia
„ghicitului”.
PECS (Picture Exchange Communication System)
presupune un schimb de pictograme. Copilul oferă adultului o pictogramă (o
imagine) cu itemul dorit (spre exemplu – suc) şi primeşte imediat ceea ce a
cerut. Felul în care cere este unul adecvat social (adică comportamentul lui
este unul funcţional), adultul înţelege imediat şi astfel sunt evitate
situaţiile neplăcute atât pentru copil, cât şi pentru adult.
Sistemul PECS vizează dezvoltarea spontaneităţii
şi evitarea prompturilor, pe cât posibil. De aceea, copilul înmânează adultului
pictograma, fără ca adultul să spună ceva („Dă-mi poza!”, „Haide, că poţi!”
etc). Asta nu înseamnă că limbajul verbal este exclus. Potenţialul verbal al
copilului trebuie stimulat continuu. La fel ca toate ca toate celelalte arii de
dezvoltare (motiricitate, socializare, cogniţie, autoservire).
Copilul începe prin a cere diferiţi itemi şi poate
ajunge (în funcţie de capacităţile lui) până la a construi propoziţii şi a face
comentarii. În prima fază PECS scopul este „iniţierea”, copilul trebuie să
înceapă primul. Nimeni nu cere nimic copilului şi nu îi spune nimic. Doar i se
arată un item dorit foarte mult de acesta (suc, ciocolată etc). Atunci când
copilul se întinde către item el este promptat pentru a apuca pictograma, a o
întinde către adult şi a o înmâna. În această fază nu este necesar ca copilul
să discrimineze între diferite imagini. Abilitatea de a discrimina între
pictograme va fi învaţată în faza a treia, după ce copilul va învăţa în faza a
doua să nu se lase descurajat de obstacole ca distanţa dintre el şi partenerul
de comunicare sau dintre el şi cartea de comunicare (în care se află
pictograma). În faza a patra copilul învaţă să ceară folosind propoziţii
(alătură şi pictograma „Eu vreau”), iar în etapele următoare învaţă să răspundă
la întrebări şi să facă comentarii.
Cel mai
important aspect este acela că i se oferă copilului posibilitatea de a se
exprima, de a-şi comunica nevoile într-un mod în care ceilalţi să îl poată
înţelege şi care oferă evitarea apariţiei comportamentelor neplăcute şi uneori
dureroase pentru copil şi pentru părinţi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu