Intervenție psihoeducațională cu psih. Alina Mirela Craiu

Atunci când copilul este foarte supărat că nu îşi poate atinge scopul  şi apelează la diverse comportamente (ţipete, plâns, trântit pe jos, aruncarea obiectelor, lovit etc), el se află în imposibilitatea de a asculta şi înţelege „dojana” adultului sau explicaţiile acestuia referitoare la comportamentul său neadecvat („E ruşine ce faci!”, „Nu ai voie să faci asta!”, „Sunt foarte supărat/ă pe tine şi nu îţi mai dau/nu te mai duc .....” etc). Toată atenţia lui este îndreptată asupra scopului şi nu asupra trăirilor pe care le are în acel moment. Tot ce spune adultul trece neobservat (sau cel mult îi alimentează starea de tensiune şi prelungeşte durata crizei). Dar tot ce face   adultul atunci determină traseul comportamental şi educaţional al copilului. A spune: „Nu e frumos ce faci!” sau „Nu ai voie să faci asta!” şi a-l lăsa pe copil să facă în continuare, este ca şi cum am spune: „Bravo! Este foarte bine şi frumos ceea ce faci tu!”.          Copilul îşi va schimba acţiunea şi comport