Regula şi importanţa ei în dezvoltarea copilului

Atunci când copilul este foarte supărat că nu îşi poate atinge scopul  şi apelează la diverse comportamente (ţipete, plâns, trântit pe jos, aruncarea obiectelor, lovit etc), el se află în imposibilitatea de a asculta şi înţelege „dojana” adultului sau explicaţiile acestuia referitoare la comportamentul său neadecvat („E ruşine ce faci!”, „Nu ai voie să faci asta!”, „Sunt foarte supărat/ă pe tine şi nu îţi mai dau/nu te mai duc .....” etc). Toată atenţia lui este îndreptată asupra scopului şi nu asupra trăirilor pe care le are în acel moment. Tot ce spune adultul trece neobservat (sau cel mult îi alimentează starea de tensiune şi prelungeşte durata crizei). Dar tot ce face  adultul atunci determină traseul comportamental şi educaţional al copilului. A spune: „Nu e frumos ce faci!” sau „Nu ai voie să faci asta!” şi a-l lăsa pe copil să facă în continuare, este ca şi cum am spune: „Bravo! Este foarte bine şi frumos ceea ce faci tu!”.

         Copilul îşi va schimba acţiunea şi comportamentul atunci când adultul va trece la acţiune, va face ceva. Nu doar va spune: „Nu e frumos să loveşti cu jucăria un alt copil!”, ci va face – va lua jucăria din mâna copilului şi-l va învăţa să îl mângâie pe celălat copil sau să dea mâna cu el sau să îi spună (dacă poate vorbi) „Joacă-te cu mine!”. Iar adultul va face acestea până când copilul învaţă cum să se comporte.

Asta înseamnă regulă, ordine, disciplină (mentală şi comportamentală), siguranţă, încredere în sine. Învăţare, dezvoltare armonioasă.

Regula şi consecinţa încălcării ei crează ordine, disciplină şi predictibilitate. A ştii ceea ce urmează să se întâmple, oferă siguranţă şi mai ales încredere în sine. Copilul care creşte într-un mediu haotic, unde nu există reguli sau există, dar nu sunt respectate (copilul nu e nevoit să le respecte prin neacordarea unei consecinţe adecvate), are dificultăţi în învăţare şi probleme emoţionale care se reflectă în comportamentul său (de multe ori cu crize de auto/heteroagresivitate, tantrum, hiperactivitate etc).

        Un mediu ordonat oferă copilului o disciplină mentală de care el are nevoie pentru a se dezvolta armonios (şi nu mă refer la un mediu similar celui din armată). Regulile au rolul de a ghida copilul, de a-l ajuta să înveţe despre lumea în care trăieşte şi de a-l învăţa cum să se adapteze situaţiilor (cum să se comporte în anumite circumstanţe).

         De cele mai multe ori, regulile şi rutina sunt greu de respectat de către adult, nu de către copil. Adultul este cel  care cedează ţipetelor copilului şi (deşi nu îşi doreşte acest lucru) ajunge de fapt să îl înveţe pe copil că dacă ţipă şi trânteşte, el va primi ceea ce îşi doreşte. Sau de multe ori ajunge să îl pedepsească fără să înţeleagă exact care este cauza comportamentului său şi nici în această situaţie copilul nu învaţă cum ar trebui să se comporte astfel încât să ajungă acolo unde îşi doreşte fără a fi nevoit să treacă prin momente de tensiune. Pedeapsa nu este soluţia. Pedepsind copilul mereu, fără a-i oferi modelul corect de comportament, nu îl ajutăm să înveţe cum să se comporte. Copilul va fi tot mai mâhnit pentru că i se va sublinia că nu face bine nimic, dar el nici nu ştie cum să procedeze pentru a fi considerat bine.

Cineva va spune că un copil trebuie să crească liber pentru a nu-i strivi personalitatea. Sunt de acord că este important să îi dezvoltăm copilului creativitatea şi independenţa şi să îi oferim posibilitatea de a alege ceea ce îşi doreşte, să fie liber. Dar libertatea lui trebuie să meargă până la libertatea celui de lângă de el. Libertatea lui nu ar trebui să rănească pe nimeni, nu ar trebui să deranjeze pe nimeni. Iar pentru a-l învăţa toate aceste este necesar ca el să înţeleagă că fiecare act al său are consecinţe în funcţie de modul în care îi afectează pe cei din jurul său (pozitiv sau negativ).