Ar putea fi un copil redus la tulburarea sa ori la anumite comportamente?... Nu, şi nici nu ar trebui s ă se întâmple acest lucru. Şi totuşi, de multe ori vedem mai întâi tulburarea şi apoi copilul. Datorită aspectelor negative şi greu de gestionat pe care le are tulburarea de spectru autist (crize comportamentale greu de înţeles şi de calmat, dificultăţi de adaptare a copilului la mediu, dificultăţile de comunicare etc) se întâmplă ca atunci când adultul (părinte, terapeut, educatoare etc) se uită la copil să vadă întâi sau doar tulburarea. Să vadă doar autismul. Să nu mai vadă copilul. Cu alte cuvinte, copilul dispare din ecuaţie, locul său fiind luat de tulburare. Şi cum tulburarea nu are nevoie de cei 4 A (atenţie, apreciere, afecţiune, acceptare), ci doar de tratament şi terapii, pornim lupta ignorând aspectul principal: copilul. Uităm că şi copilul simte, că are nevoie să se joace (nu să facă lecţii) , că fiind o fiinţă copilul are nevoie de afecţiune, de echilibru emoţio
Jocul este calea!