Am fost zilele trecute la Banca (e mai puțin important care banca). Când am intrat acolo m-a izbit un miros puternic de transpirație 😟(era ora 11.00).
Imediat mi-a fugit mintea la copilul diagnosticat cu autism. M-am gândit că dacă ar fi fost să între și el acolo și ar fi avut sensibilitate la mirosuri cel mai probabil ar fi început să țipe și să tragă de părinte să iasă afară (mi-a venit mie să mă întorc, dar mă presa timpul, așa că mi-am tras bluza pe nas).
Apoi m-am gândit la adolescenții diagnosticați cu autism. La toate influențele hormonale din perioada pubertății și mai ales la mirosurile specifice. La faptul că unii dintre ei folosesc deodorante naturale care nu au niciun efect sau nu știu sa le folosească în mod corect. ȘI la cum este pentru colegii lor de clasă să stea în proximitatea lor, la cum este pentru terapeuții care lucrează cu adolescenții.
Ce vreau să spun este că oricât am vrea să vorbim de incluziune socială, nu putem să cerem doar celorlalți să ne accepte. Sunt lucruri care nu țin de dizabilitate sau de tulburare. Țin de abilitățile de viață de zi cu zi care pot fi învățate chiar și de către un copil diagnosticat cu autism.
Fiți sinceri cu voi: vă place când intrați undeva și miroase puternic a transpirație (cum e vara în autobuz sau iarna în bancă…)? Puteți sta mult de vorbă cu o persoană care miroase a transpirație?
Deodorantele naturale sunt bune pentru că sunt naturale. Însă de cele mai multe ori nu fac față mirosurilor de transpirație.
Si cum spunea Cristian, un terapeut extraordinar care lucrează în special cu adolescenți diagnosticați cu autism „Un copil curat, e un copil acceptat!”.
Haideți să dezvoltăm abilitățile de igienă personală pentru că ele reprezintă unul dintre pilonii principali în adolescență și în viața de adult. Cu cât începem mai devreme, cu atât șansele de autonomie cresc.
Comentarii
Trimiteți un comentariu