Intervenție psihoeducațională cu psih. Alina Mirela Craiu

           Uneori să nu faci nimic din ce ţi-ai propus este cel mai bun lucru pe care îl poţi face. Şi cu rezultatele cele mai bune. Mă refer aici în special la terapeuţi şi părinţi care lucrează cu copilul şi prin "a lucra" înţeleg să facă programele terapeutice, cu accent pus pe "să facă" (cu orice preţ, indiferent de starea copilului). Este un sentiment greu de suportat - că timpul ne presează, că nu mai avem timp să recuperăm. Şi care se estompează puţin atunci când îl vedem pe copil că "lucrează". Dacă face programele din planul de intervenţie înseamnă că lucrurile se mişcă, deci e bine.             Uneori însă e nevoie să îl ascultăm pe copil (nu pe tulburarea lui) şi să îl vedem (pe copil, nu pe simptomele tulburării lui). Este necesar să auzim care este nevoia copilului în acel moment . Sunt momente în care el are nevoie să se alinte, să fie răsfăţat, să primească afecţiune, să se simtă iubit. Şi se întâmplă ca aceste momente să fie în timpul pr

Ar putea fi un copil redus la tulburarea sa ori la anumite comportamente?... Nu, şi nici  nu ar trebui s ă se întâmple acest lucru. Şi totuşi, de multe ori vedem mai întâi tulburarea şi apoi copilul. Datorită aspectelor negative şi greu de gestionat pe care le are tulburarea de spectru autist (crize comportamentale greu de înţeles şi de calmat, dificultăţi de adaptare a copilului la mediu, dificultăţile de comunicare etc) se întâmplă ca atunci când adultul (părinte, terapeut, educatoare etc) se uită la copil să vadă întâi sau doar tulburarea. Să vadă doar autismul. Să nu mai vadă copilul. Cu alte cuvinte, copilul dispare din ecuaţie, locul său fiind luat de tulburare. Şi cum tulburarea nu are nevoie de cei 4 A (atenţie, apreciere, afecţiune, acceptare), ci doar de tratament şi terapii, pornim lupta ignorând aspectul principal: copilul. Uităm că şi copilul simte, că are nevoie să se joace (nu să facă lecţii) , că fiind o fiinţă copilul are nevoie de afecţiune, de echilibru emoţio

Cum îl vedem pe copilul cu autism? Cum ne raportăm la el?  Ce valoare de adevăr are ecuaţia:   autismul = copilul cu autism ?  Vă invit să răspundeţi şi să vedem împreună cum este perceput copilul cu autism. :)

          În jurul vârstei de 2,6 -3 ani, un copil este pregătit să înveţe să folosească toaleta şi poate dobândi controlul sfincterian. Ei vor mai avea accidente pe timpul nopţii, în special. Până la vârsta de 6 ani, în general toţi copiii cu dezvoltarea neuro-tipică îşi însuşesc controlul sfincterian fără să mai aibă accidente pe timpul zilei sau nopţii. La copilul cu autism acest aspect prezintă  multe provocări. Informaţiile care provin de la organele interne sunt greu de identificat pentru el. Practic, lui îi va fi dificil să perceapă schimbările importante ce au loc în organismulul său. El trebuie să simtă, să conştientizeze că vezica s-a umplut şi să reacţioneze (adică să ceară să folosească toaleta sau să meargă singur acolo). Deşi pare foarte greu, nu este imposibil pentru copilul cu autism să înveţe să meargă la toaletă atunci când organismul lui are nevoie. Programul de toaletă presupune însă foarte multă răbdare şi consecvenţă din partea adulţilor, a părinţil

Matematica ne poate da bătăi de cap, mai ales când suntem mici. Nu e uşor să înveţi să numeri şi să stabileşti corespondenţa cantitate-număr. De ajutor sunt exerciţiile şi jocurile care implică manipularea imaginilor şi a obiectelor (adică suportul concret). Astăzi vă propun câteva fişe de lucru care pot fi folosite în mai multe moduri în funcţie şi de vârsta pe care o are copilul.  De exemplu, dacă copilul este mai mic (3 ani) îl putem învăţa să numere. Aveţi nevoie de nişte nasturi sau pietricele sau bulinuţele acestea decupate. Sarcina lui va fi să pună pietricele sau nasturi deasupra bulinuţelor de pe fişă, în timp ce numără. Dacă este puţin mai mare, copilul numără bulinele din căsuţă şi pune apoi în căsuţa de jos cifra corespunzătoare (puteţi  scrie cifrele pe cartonaşe mici sau puteti folosi cifre din plastic, dacă aveţi la îndemână).  O altă modalitate de a vă juca şi de a învăţa mai multe despre numere este să folosiţi fişele de mai jos unde este trec

Atunci când se anunţă venirea pe lume a unui copil, părinţii îşi fac planuri, aleg numele copilului, îşi imaginează cum va fi copilul, cât de frumoasă va fi viaţa lui şi a lor, cât sunt de binecuvantaţi pentru că aduc o viaţă pe Pământ. Şi vine momentul în care apare minunea. Şi părinţii sunt fericiţi şi se bucură de fiecare moment petrecut împreună cu copilul şi totul merge conform planurilor şi aşteptărilor. Dar apare un moment în care se constată că între aşteptări şi realitate există o mare discrepanţă. Copilul nu este deloc cum se aşteptau să fie, nu corespunde imaginii pe care părinţii şi-au format-o... Şi lucrurile încep să se clatine cu putere şi ei simt că pierd controlul. Nu îl înţeleg pe copil şi nu înţeleg manifestările lui, dar mai ales nu înţeleg de ce anume se întâmplă asta şi de ce anume li se întâmplă lor.... Şi începe lupta pentru redobândirea controlului, pentru păstrarea sau refacerea realităţii astfel încât să corespundă imaginii pe care ei şi-au construit-o în