În drumul copilului către dobândirea independenţei sale, el
poate trece prin etapa în care devine tot mai selectiv cu alimentele pe care le
consumă sau refuză să mănânce. Între vârsta de un an şi doi ani şi jumătate
copilul se află în perioada în care încep să apară diferite comportamente
alimentare care îi crează părintelui neplăceri şi stări de nelinişte şi de cele
mai multe ori aceştia pornesc o adevărată bătălie pentru a-l convinge pe copil
să mănânce.
Refuzul copilului de a mânca poate avea diferite cauze, în
funcţie de specificul copilului şi de contextul său de viaţă.
- Refuzul
copiilor de a mânca legume
Papilele gustative ale copiilor sunt mult mai numeroase.
Astfel ei sunt mult mai sensibili la compuşii amari care se găsesc în legumele
de culoare verde în special şi le pot respinge. Ei au nevoie de mai mult timp
pentru a se obişnui cu acestea, iar presiunea părinţilor nu face decât să
amplifice starea de anxietate şi refuzul copilului.
- Nevoia
reală a copilului şi nevoia văzută de părinte
Este important de făcut diferenţa între nevoia reală a copilului şi nevoia copilului văzută prin
ochii părintelui. Se întâmplă de multe ori ca nevoia de hrană a corpului
copilului să fie mai mică decât crede părintele. Apare astfel supraalimentarea
copilului. Pentru acesta poate fi copleşitor să vadă o farfurie sau un castron
plin cu mâncare. Atunci el va refuza cantintatea de hrană pe care părintele
doreşte ca el să o mănânce tocmai pentru că organismul său ştie cât îi este
necesar. Părintele trebuie să aibă încredere în abilităţile sale ca şi părinte,
dar să aibă încredere şi în copil şi în ogranismul copilului care ştie cât are
nevoie să consume.
- Evenimente
tensionante din viaţa copilului
În viaţa copilului pot apărea evenimente şi situaţii cu o
puternică încărcătură emoţională ce îşi pot lăsa amprenta asupra
comportamentului său alimentar. Evenimente precum divorţul părinţilor,
discuţiile tensionat dintre aceştia, moartea unui părinte sau a unui frate,
mutarea familiei în alt oraş şi alte asemenea evenimente îl fac pe copil
neputincios şi lipsit de control. De aceea el va căuta să dobândească acest
control într-un alt domeniu al vieţii sale. Alimentaţia este unul dintre
acestea. Copilul îşi va manifesta controlul şi puterea de decizie în ceea ce
priveşte alimentaţia sa. Refuzul alimentelor poate fi modul în care copilul poate face faţă acelui eveniment,
acelei situaţii, este modul în care el simte că deţine controlul.
- Relaţia
dintre mamă şi copil
Relaţia dintre mamă şi copil este foarte puternică. Pentru
copil încă din primele zile de viaţă mama reprezintă siguranţa, iar alăptarea
este o formă de interacţiune dintre el şi mama sa. De multe ori copilul poate
rezona atât de bine cu starea emoţională a mamei sale încât pentru el poate fi copleşitor. El are nevoie de prezenţa ei din
punct de vedere afectiv pentru a se putea hrăni, pentru a se putea dezvolta
armonios. Atunci când trece prin momente dificile, cu probleme care o apasă,
mama nu mai este suficient de prezentă emoţional în momentul hrănirii copilului.
Iar copilul simte lipsa legăturii şi a siguranţei şi refuză alimentaţia.
Separarea de mama lui, chiar şi pentru perioade scurte de
timp, determină apariţia unor stări de anxietate şi copilul plânge de multe
ori. Un momentul semnificativ din punct de vedere al separării celor doi şi al
independenţei copilului este cel al înţărcării. Supărarea copilului pe mama sa
care nu-l mai alăptează se poate manifesta prin refuzul alimentelor. Este modul
în care copilul îşi exprimă dezacordul faţă de atitudinea mamei.
Apariţia unui frăţior sau surioară pot avea efecte asupra
comportamentului alimentar al copilului. Sentimentul de gelozie pe care acesta
îl simte asupra mamei care acordă mai
multă atenţie bebeluşului şi asupra bebeluşului care suge de la sânul mamei, îl
pot face pe copil să refuze hrana ca semn de protest.
Lipsa de încredere a mamei în propria sa capacitate de
creştere a copilului, teama acesteia de a nu fi o mamă suficient de bună o pot
determina să adopte o anumită atitudine în ce priveşte alimentaţia copilului.
Mama poate încerca să îi ofere copilului o cantitate mai mare de hrană decât
are acesta nevoie. Iar atunci când copilul nu mai poate mânca, apare starea de
nelinişte a mamei şi va încerca să îl forţeze pe copil să mănânce. Datorită
legăturii emoţionale foarte puternice dintre ei, copilul va rezona afectiv cu
starea de nelinişte a mamei şi va refuza să mănânce. Copilul are nevoie să fie
acceptat şi susţinut în dezvoltarea sa. Impunerea unui regim alimentar şi a
unor porţii de mâncare peste nevoia lui, vor determina refuz şi opoziţie din
partea copilului.
- Copiii
fac ce fac părinţii, nu ce spun părinţii
Copiii sunt foarte atenţi la părinţii lor şi la ce fac
aceştia. De aceea copilul poate fi confuz când părinţii săi îl obligă să
mănânce iar ei ţin diete sau sunt foarte preocupaţi de felul în care arată. Atitudinea
familei faţă de hrană şi modul în care au loc mesele (rutina zilnică, mesele
luate împreună de toţi membrii familiei, gustările şi numărul acestora) au o
puternică influenţă asupra comportamentului alimentar al copilului.
- Fobiile
alimentare
Unii copii pot avea fobii alimentare, adică anumite frici
care îi determină să evite mâncarea. Aceste fobii pot fi independente sau pot
face parte dintr-o problemă de anxietate generală. Fobiile alimentare pot fi
diferite. Copilul se poate teme să nu se înece în timp ce mănâncă sau să nu îi
fie rău după ce mănâncă, discomfortul abdominal. El poate refuza şi orice
aliment nou, pe care nu îl cunoaşte. Este teama de necunoscut. Pe măsură ce
vede acel aliment el se va obişnui şi va încerca să guste. Are nevoie de timp.
- Obţinerea
atenţiei
Refuzul mâncării poate fi pentru copil un mod de a obţine ceea ce îşi doreşte. Poate fi vorba
despre un obiect, desene animate sau atenţia celorlalţi. Atunci când copilul nu
se bucură suficient de atenţia celor din jurul său, el se poate folosi de
momentul mesei pentru a-şi satisface această nevoie. Refuzul alimentelor crează
părinţilor o stare de nelinişte. Ei devin îngrijoraţi pentru copil şi pentru
sănătatea lui şi încep o luptă de convingere şi de determinare a copilului să
mânănce. Sun dispuşi în acele momente să facă orice este nevoie pentru ca cel
mic să se alimenteze. Chiar dacă acest tip de atenţie este unul negativ
(copilul e certat, şantajat ameninţat), este tot atenţie şi copilul deţine
atunci controlul asupra relaţiei lui cu părinţii.
Copiii nu știu uneori cum să își exprime stările emoționale
pe care le trăiesc. Și atunci le exprimă corpul în locul lor. Copilul are
nevoie să știe că adultul înțelege emoțiile sale și că este în regulă ce simte.
Are nevoie să învețe cum să se exprime astfel încât și cei din jur să
înțeleagă. Așa că atunci când copilul nu mănâncă e mai sănătos să nu intrăm în
panică, ci să încercăm să intrăm în lumea copilului și să vedem ce se ascunde
în spatele refuzului său.
Psiholog Alina Mirela Trofin
Comentarii
Trimiteți un comentariu