Intervenție psihoeducațională cu psih. Alina Mirela Craiu

 Atunci când copilul autist are un comportament problematic și vrem să îl schimbăm, se pune întrebarea ce putem face? Ce putem face să nu mai lovească? Ce putem face să nu se mai atingă în zonele intime când este în public? Ce putem face să nu mai atingă pe toată lumea? etc Ca să putem răspunde la această întrebare este necesar să știm cu claritate care este motivul pentru care copilul/adolescentul face asta. Adică de ce lovește, de ce se atinge în zonele intime, de ce îmbrățișează pe toată lumea... Doar după ce cunoștem motivul vom putea alege o metodă de intervenție. Analiza funcțională a comportamentului este procesul prin care determinăm funcția unui comportament și apoi metoda de intervenție.                 Ce presupune analiza funcțională a comportamentului sau ABC-ul comportamental?  ABC-ul comportamental presupune notarea informațiilor cu privire la comportamentul problematic: - notarea comportamentului respectiv - notarea antecedentului (acel sau acele lucruri care se întâm

Emoțiile pot fi informații mai greu de învățat pentru un copil cu autism. Și putem avea parte de neatenție, de evitarea a acestor sarcini.  Ce putem face este să schimbăm modul de abordare. Să ne jucam mai mult. Și mai puțin să arătăm cartonașe și imagini.  Vă propun azi un joc prin care sa învățați cum să desenați diferite emoții.  Pentru acets joc aveți nevoie de un zar, coli de desenat și creioane. Puteți sa fiți creativi și să faceți lucrurile și altfel decât stând pe scaun la masă.  De exemplu:  - puteți lipi coli mari de hârtie pe perete și să desenați pe aceste coli cu cariocile - puteți folosi cutii de la colete (cutii mari de carton), le desfaceți și desenați pe ele - puteți desena cu cretă pe asfalt sau puteți lipi pe un perete o folie specială neagră pe care să desenați cu cretă - puteți desenați cu markerul pe oglinda sau pe geam. Puteți descarca plantșa de joc de mai jos și să începeți joaca. Spor la joaca!    Alina Craiu.

  Este timpul să înțelegem că părinții sunt parte din echipa de terapie a copilului. Există un proverb care spune că dacă vrei să ajungi repede, mergi singur, iar dacă vrei să ajungi departe, mergi însoțit. Terapia copilului cu autism este de lungă durată. Poate că terapia se va termina la un moment dar, dar autismul va rămâne acolo în familie până la finalul vieții. În acest context a merge singur este de neimaginat. Părinții au nevoie de echipă, dar au nevoie să fie parte din echipă. Părinții când intră în terapie nu au ca scop să ne verifice, să vadă dacă noi ne facem bine treaba. Ei vin să învețe, vin să caute claritate, răspunsuri. Noi ca terapeuți observăm cu ușurință lipsurile copilului și știm ce este de făcut pentru că noi pentru asta ne-am pregătit. Și le spunem părinților ce trebuie făcut, cum trebuie făcut, când este nevoie să facă anumite lucruri. Dar de multe ori ne frustrăm și simțim că părinții nu ne aud, nu ne ascultă, nu vor să facă așa cum spunem noi. Cum ar putea un