Intervenție psihoeducațională cu psih. Alina Mirela Craiu

Pentru că mi-am propus să ne focusăm mai mult pe aspectele pozitive, pe ceea ce oamenii (părinti sau terapeuti) reușesc să facă, pe succese, azi vă voi spune povestea unui adolescent și a mamei lui. E puțin mai lungă, dar merită parcursă. Unii dintre copiii diagnosticați cu autism sunt fascinați de jucăriile de pluș,indiferent de mărimea acestora. E normal ca fiecare copil să aibă preferințele  lui în materie de jocuri și jucării. Aceste interese devin o problemă însă atunci când toată atenția copilului se focusează doar pe acestea și afectează viața de zi cu zi a copilului.  Pe măsură ce un copil se dezvoltă, și intră în diferite etape din viața lui, și interesele sale se pot schimba, în acord cu specificul perioadei prin care trece. Adolescența aduce cu ea mult schimbări în viața unui copil diagnosticat cu autism. Atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional și psihic și social.  A fi încă interesat și pasionat de plușuri la vârsta adolescenței poate fi o problemă dacă toată aten

  Părinții îi învață pe copilul lor diferite abilități care îi sunt necesare și folositoare în viața lui de zi cu zi. Insă atunci când vorbim despre un copil diagnosticat cu autism, lucrurile sunt adeseori provocatoare. Invățarea acestor abilități necesită timp și răbdare.  Una dintre activitățile care poate fi foarte stresantă pentru părinți, foarte consumatoare de energie, este cea a îmbrăcatului .  În cazul unora dintre copiii diagnosticați cu autism purtarea hainelor poate fi o sursă de stres și de aici pot apărea diferite probleme , cum ar fi: Refuzul de a purta haine (și dorința de a sta dezbrăcat inclusiv în spațiul public) Refuzul de a schimba hainele (și preferința pentru o anumită bluză sau un anumit pantalon, chiar dacă este cu două mărimi mai mic) Refuzul de a trece la hainele specifice sezonului respectiv (și deși afară sunt 5 grade, copilul să rămână tot la tricou) Refuzul de a purta anumite tipuri de materiale sau texturi (exemplu: se îmbracă doar în pijamale plușate).

  Dacă ai un copil diagnosticat cu autism și îți dorești să renunțe la scutec și să folosească toaleta, verifică întâi dacă este pregătit. Controlul sfincterian nu apare peste noapte, ci se învață prin exercițiu. Un copil are nevoie să învețe de fapt o succesiune de comportamente ca să putem spune că folosește toaleta și nu mai are nevoie de scutec. Am pregătit o listă cu abilități pe care copilul ar trebui să le aibă astfel încât să se poată forma controlul sfincterian, adică să poată să meargă la toaletă când are nevoie.   Intră pe link-ul de mai jos și accesează materialul prin care poți vedea dacă copilul tău este pregătit să renunțe la scutec și să învețe să folosească toaleta! Este pregătit copilul tău cu autism pentru a folosi toaleta? #autism #toaleta #tearpieautism #terapieconstanta #programulEERS #alinamirelacraiu

  Copilul tău cu autism ia în brațe toate persoanele pe care le întâlnește pe strada? Regulile sociale privind interacțiunea cu persoanele pe care le întâlnim în viața de zi cu zi ne ghidează comportamentul și ne mențin în siguranță. Doar că aceste reguli sunt nescrise și un copil cu dezvoltate neurotipica le învăța destul de repede. El va înțelege repede ce înseamnă o persoană străină și va sta departe de interacțiunea cu ea. Însă la copilul autist aceste reguli sociale sunt greu de învățat. El nu înțelege cu ușurință care este limita cu fiecare dintre persoane. Putem vedea copii cu autism care îmbrățișează toate persoanele pe care le întâlnesc sau care pun întrebări tuturor persoanelor care le ies în cale. Cercul siguranței îl ajută pe copil sa înțeleagă categoriile de persoane din viața lui și, cel mai important, ce tipuri de comportament poate avea cu fiecare din această categorie. Cu cât persoanele se depărtează de cercul din mijloc, care este copilul, cu atât mai limitată va fi i

  Comportamentele agresive sunt o mare problemă în cazul copiilor cu autism, problemă care se intensifică în timpul perioadei de pubertate. La 5-6 ani lovitura unui copil cu autism nu este chiar puternică. La vârsta asta încă îl poți bloca, încă îl poți lua ca părinte pe sus. Însă la 14-15 ani este deja foarte greu să poți face față loviturilor lui. Acum este mult mai mare fizic, poate chiar mai înalt decât tine ca părinte. Iar dacă este băiat, forța pe care o are acum este foarte mare. Va fi mult mai greu să îi blochezi loviturile sau să îl imobilizezi (de luat pe sus nu se mai pune problema…). Nu orice comportament agresiv are în spate intenția de a face rău. Mai ales în cazul copiilor și adolescenților cu autism. Este important să înțelegem la ce servenște lovitura lui/ei, la ce servește mușcatul, ce mesaj vrea să transmită când dărâmă televizorul? Când înțelegem care este mesajul, cânt înțelegem care este nevoia, înțelegem și care este de fapt problema. De multe ori privim comporta

  Dacă vrei să nu poată să își gestioneze emoțiile, continua sa îi dai ce vrea și să îi faci pe plac atunci când țipă, plânge sau lovește. Da, este foarte greu când copilul plânge sau țipă și toată lumea se uită. Sau când lovește și nu se oprește. Tot ce îți vine să faci ca părinte este să îi dai ce vrea doar ca să se oprească. Crezi că dacă îi dai și se oprește, totul e bine. Însă mesajul care ajunge la copil este ca dacă vrea sa obțină acel lucru trebuie să țipe sau să lovească. Când acest mesaj ajunge la el, va folosi metodele în continuare. Chiar dacă tu îi spui ca nu e bine sau frumos să țipe sau sa lovească. Un astfel de comportament exersat ani de zile Imaginează-ți ce va dezvolta și cum se va manifestă în pubertate când copilul va fi poate mai înalt decât tine și mult mai puternic (practic nu îl vei mai putea stapani). Un copil cu autism are dificultăți în înțelegerea limbajului și in gestionarea emoțiilor. Pubertatea va veni și va aduce furtuna hormonala care va intensifica i

Tăiatul unghiilor este de multe ori un chin pentru un părinte de copil autist. Țipete, urlete, încercarea de a scăpa. Copilul cu autism poate avea multiple sensibilități la nivel senzorial. De aceea se poate să nu accepte forfecuța sau unghiera. Pe de altă parte se poate să ii fie foarte frică să îi fie tăiate degetele, iar faptul că cineva ii spune “Nu-ți fac nimic” nu ajută cu absolut nimic. Dacă vrei să îi tai unghiile copilului tău cu autism schimbă puțin perspectiva. Pune-ti ca obiectiv să tai o unghie pe zi. Atât. Nu toate unghiile în aceeași zi. Una. E suficient. Tu îți dorești ca el să se obișnuiască și să accepte. Iar asta e un obiectiv pe termen lung. Deci necesita răbdare și consecvență. Pe lângă asta, lasa-l sa atingă, să exploreze instrumentele pe care le folosești (forfecuta, unghiera). Ofera-i un model - taie la tine unghiile ca sa vadă efectul. Poate îți spui că nu ai răbdare și mai bine îl ții și i le tai o dată și gata. Dar te intreb: pana la ca vârsta te gândești s