duminică, 16 septembrie 2012

Psihomotricitatea – importanța bunei funcționări psihomotrice a copilului



          Faptul că noi ne mișcăm corpul, că mergem, ne ferim de obstacole, scriem sau ne mișcăm capul spre stânga sau dreapta este mult mai complex și mai important în formarea noastră ca individualități decât pare la o primă vedere. 
          Psihomotricitatea (comportamentul motor în relație cu propriul nostru corp și cu lumea exterioară) reprezintă pe de o parte o aptitudine (eu POT face diferite mișcări și acțiuni) și o funcție complexă de reglare a comportamentului individual, pe de altă parte (când părintele se joacă cu copilul său și îi aruncă acestuia mingea, micuțul va răspunde acestei situații reglându-și comportamentul: va deschide brațele și va prinde mingea).
          În spatele unei acțiuni pe care o realizăm (mers, jocul cu mingea etc.) sunt antrenate o serie de simțuri și abilități: sensibilitatea chinestezică, simțul echilibrului, simțul ritmului și al aprecierii distanțelor scurte, coordonarea membrelor, coordonarea ochi-mână și ochi-picior,  coordonarea generală, agilitatea, precizia și stabilitatea mișcărilor, aprecierea oportunității acțiunilor în diferite momente de timp, lateralitatea, schema corporală.
          Așadar, mișcarea nu se produce ca act în sine, ci doar cu contribuția funcțiilor psihointelectuale. Între motricitate și intelect și afectivitate există o strânsă legătură, ele contribuie la dezvoltarea armonioasă a copilului. Educându-l pe copil sub aspect psihomotric, învățându-l să își cunoască și să își recunoască în primul rând corpul (propria schemă corporală), să meargă, să realizeze tot felul de mișcări cu corpul său și cu membrele sale într-un mod conștient și voluntar, de fapt îl facem să fie stăpân pe propriul său corp, îi îmbunătățim echilibrul fizic și cel mental, îi formăm deprinderile de a folosi corect și eficient obiectele din jurul său și, nu în ultimul rând, îl ajutăm să dezvolte relații armonioase cu cei din jur.


          Analizând aceste aspecte ne dăm seama cât de importantă este educația psihomotrică, mai ales în cadrul intervenției psihoeducaționale (în cazul copiilor cu diferite tulburări care necesită educație specială). În anumite tulburări de dezvoltare (cum este de exemplu autismul) imaginea corporală este grav afectată (copilul nu își recunoaște propriul corp) și exită diferențe (uneori foarte mari) între ceea ce poate face copilul din punct de vedere motric și ceea ce ar trebui să facă la vârsta lui. Dată fiind legătura strânsă între ariile de dezvoltare a personalității înțelegem că educând copilul în anumite arii și lăsând deoparte una dintre ele, rezultatele nu vor fi cele așteptate. De multe  ori, psihomotricitatea este lăsată la urmă sau într-un plan secund. Copilul trebuie să vorbească, trebuie să potrivească, trebuie să învețe culorile... Dar cum ar putea să vorbească dacă el nu își poate mișca limba în diferite poziții (pentru a emite diferite sunete) sau cum ar putea să se îmbrace dacă el nu își poate mișca degetele, nu poate apuca o minge și nu își poate controla forța? Altfel spus, cum ar putea face tot ce ar trebui să facă pentru a fi independent, dacă el nu este conștient că propriul său corp este format din diferite segmente (brațe, picioare, degete, cap etc) pe care le-ar putea folosi în mod voluntar pentru a-și satisface dorințe și nevoi sau pentru a influența comportamentul celorlalți?
          Este dovedit științific că mișcarea este benefică pentru organism, atât la nivel fiziologic, cât și la nivel psihic. Pentru un organism în formare (cum este cel al copilului) mișcarea este cu atât mai importantă. Copilul care stă liniștit și nu face nimic sau cel care se mișcă neîncetat, dar și necontrolat și fără sens, nu sunt copiii care să se dezvolte armonios. Așa că, în loc să se uite la televizor sau calculator încă de la vârste mici (1 an sau 2), le-ar prinde mult mai bine să fie captați de jocuri sau cântecele care implică mișcări ale corpului și manipulări ale obiectelor. Am fost fiecare dintre noi copii și știm cât ne plăcea să ne jucăm și cât de multe lucruri descopeream prin joc!    

2 comentarii:

  1. Foarte bun articol. Miscarea este foarte importanta nu doar ptr cunoasterea mediului inconjurator ci si ptr cunoasterea de sine.
    Asa cum spui si tu, decat proptiti in fata tv-ului sau a calculatorului, mai bine sa zburde afara de buna voie, sau intr-un joc organizat.

    Aaaacuma mi-am dat seama ca tu ai cunostinte de-astea speciale ca si mine ;)
    Si eu sunt ca formare psihopedagog special, dar nu lucrez pe postul meu ci ca educatoare.

    Keep going, girl ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc sakura! Da, din pacate pentru generatiile noi, miscarea face din ce in ce mai putin parte din viata copiilor. Si din punct de vedere al abilitatilor socio-emotionale chiar e o problema. Exact cum spui si tu - copiii nu mai stiu sa se joace in grup, sa interactioneze fata in fata. Dar poate reusim sa ii invatam ceva impreuna, specialisti si parinti!

      Ștergere