Treceți la conținutul principal

Oboseala copilului cu tulburare de spectru autist



Sunt mic. Sunt un copil. Am 3 sau 4 sau 5 ani. Nu sunt deloc cum și-au dorit părinții mei să fiu. Nu mă uit la ei când mă strigă, nu mă joc cu ei, nu mă joc cu jucăriile (sau o fac în moduri bizare), nu prea înțeleg cine sunt și nu înțeleg prea bine nici lumea din jurul meu, dar mai ales nu vorbesc. Dar chiar dacă nu înțeleg prea multe lucruri, eu simt. Și simt frustrarea părinților mei că eu nu sunt așa cum ei și-au dorit… și simt furia lor pentru situația în care sunt… și simt disperarea lor că nu găsesc soluții… și simt vinovăția lor atunci când găsesc soluții și nu și le permit…și simt continua lor nemulțumire față de ceea ce eu fac, chiar și atunci când ei aplică o soluție… Nemulțumirea lor mă face să mă simt și mai mic și mă face să mă retrag și mai mult în activități și jocuri pe care ei le consideră stereotipe…pentru că asta pe mine mă calmează…îmi reduce stresul… Nu e ușor să auzi „Nu” de nenumărate ori pe zi și în special atunci când eu încerc să vorbesc…chiar și stâlcit sau incorect. Credeam că asta vreți – să vorbesc. Dar când aud „Nu” pot oare să mai încerc? Îmi mai spun foarte des: „Nu ai voie să faci aia!” sau „Nu ai voie așa!”. Dar nimeni nu îmi arată ce am voie să fac sau cum să fac. Cum aș putea eu să știu ce să fac dacă nimeni nu mă învață? Sau mi se spune „Stai cuminte!” (asta pentru că mă mișc mult și haotic și dărâm lucruri și nu pot sta locului). Dar eu nu știu ce să fac…pentru că nu am învățat…
Și începe procesul de învățare. Și lucrez multe ore pe zi. Vin oameni și mă învață tot felul de lucruri, mă ajută să îmi cunosc corpul și să cunosc lumea din jurul meu. Și lucrez și tot lucrez și devine obositor. Părinții mei mă duc în tot felul de locuri tot pentru a învăța. Fac terapie și cu specialiștii și cu părinții mei. Și învăț. Dar am nevoie de o pauză. E atât de obositor să ai 3 sau 4 sau 5 ani și să lucrezi 8 ore pe zi sau mai mult. Nu mai pot. Devin nervos și agitat (mai agitat decât eram), nici nu mai pot învăța (sistemul meu nervos nu mai poate face față cantității de informație și cerințelor celor din jur), nu mă mai pot concentra. Și aleg să mă refugiez…să mă refugiez în activități și acțiuni care îmi fac bine și mă liniștesc (pe care la un moment dat nu le mai foloseam sau foarte rar): flutur mâinile, merg pe vărfuri, mă legăn, cânt, plimb scaune, închid și deschid uși, aprind și sting luminile, învârt roțile mașinuțelor, aliniez jucării…

Să nu uităm că copilul cu tulburare de spectru autist este în primul rând un copil. El are nevoie de timp de odihnă și are nevoie de joacă (joaca înseamnă activități care produc copilului bucurie și care îi mențin toată atenția acolo, joaca înseamnă activități care să îl determine pe copil să interacționeze cu adultul sau cu alți copii, activități prin care el cunoaște lumea și se cunoaște pe sine). Dar ceea ce îl face pe copil să crească frumos (și nu mă refer la aspectele fizice) sunt cei 4A: attention (atenție), affection (afecțiune), appreciation (apreciere), acceptance (acceptare).
Orice copil (și orice om) are nevoie de atenție din partea celor din jurul său, în special din partea familiei. El are nevoie nu doar să lucreze (să facă terapie cu specialiștii). Copilul are nevoie de părinții săi să se joace cu el și așa cum îi place lui (chiar dacă ei nu consideră acest mod unul „potrivit”). Copilul are nevoie și de părinți, nu de părinți care s-au transformat în terapeuți.
Copilul cu părinți-terapeuți nu primește suficientă afecțiune. Asta pentru că părintele își ia foarte în serios rolul de terapeut și se focusează pe programe și obiective și abilități ce încă nu au fost învățate și trebuie recuperate.
Și atunci când „trebuie făcut” și „încă nu s-a realizat” sunt permanent în mintea părintelui-terapeut, acesta nu se mai bucură și nu mai observă efortul și progresele copilului. Pentru că mintea și atenția părintelui-terapeut sunt doar pentru ce încă nu poate face copilul. Dar copilul poate face atât de multe lucruri! Lucruri pentru care el a depus atât de mult efort și pentru care merită apreciere. Merită să ne oprim din goana după atinsul itemilor din Portage sau Carolina și să îl apreciem cu adevărat și din suflet pe copil pentru unde a reușit să ajungă acum.
Și poate mai presus de toate acestea, copilul are nevoie să știe că e acceptat așa cum este el, cu toate bizareriile, cu toate stereotipiile, cu toate sunetele ciudate pe care le scoate, cu toate diferențele față de ceea ce părintele și-a dorit, cu toate diferențele față de ceilalți copii, cu tot ceea ce e diferit de noi ceilalți și diferit de ce impune societatea prin „normal”. Acceptarea copilului cu bune și cu rele înseamnă iubirea lui. Și noi toți avem nevoie de iubire (să dăm și să primim).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Chestionar pentru evaluarea tulburărilor de procesare neurosenzorială

       Aşa cum am promis, iată că revin cu un chestionar prin intermediul căruia putem observa anumite disfuncţii care apar la nivelul simţurilor copilului sau anumitor comportamente care exprimă existenţa unei tulburări de procesare senzorială. Trebuie să ştiţi că acest material nu ţine locul unui specialist şi nu poate oferi un diagnostic. Completând acest chestionar aveţi posibilitatea să verificaţi dacă este ceva în neregulă cu comportamentul copilului. Este posibil ca unii copii să nu aibă nici unul dintre comportamentele din listă sau pot avea dintr-o singură categorie ori din toate. Dacă constataţi că la micuţul vostru sunt prezente minim trei comportamente dintr-o categorie şi acestea afectează atât viaţa copilului cât şi pe a celor din jurul său, este bine să vă adresaţi unui specialist (neuropsihiatru, psiholog, terapeut ocupaţional).   1 2 3 4 5 6 7 Acest material l-am preluat si tradus de pe site-ul htt

Auzul fonematic

Astăzi m-am gândit să vă explic despre cât este de important să „auzim” bine atunci când urechile noastre funcționează bine ca și organe de simț (adică nu avem vreo afecțiune fiziologică). Uneori ajungem cu copilul la medic și ni se spune că el nu are nimic, aude bine. Dar deși aude bine, el nu vorbește corect (nu pronunță anumite sunete, înlocuiește sunetele) sau nu reușește să scrie corect (nu înțelege care sunt sunetele care formează  cuvântul și nici ordinea lor). voi începe cu începutul - cu fonemul. Fonemul reprezintă unitatea minimală a sistemului limbii. El este sunetul vorbit, cel din care se alcătuiesc silabe, cuvinte, propoziții și fraze. În scriere fonemul este redat prin litere, numite și grafeme. Alfabetul românesc are 27 de litere, dar nu tot atâtea foneme. Prin combinarea literelor se pot redat toate fonemele (spre exemplu, fonemul ğ este redat în scris prin g urmat de vocalele i sau e : ge , gi ). Auzul uman are această particularitate numită auz fonematic,

Crizele la copiii cu Tulburare de spectru autist. Autism Meltdowns vs Temper Tantrums

Copilul cu tulburare de spectru autist poate avea deseori anumite crize, mai mult sau mai puţin intense, dar care sunt dificil de gestionat şi care aduc celor din jur stări emoţionale negative şi multă tensiune. Copilul poate ţipa foarte tare, poate lovi obiecte sau persoane, poate arunca cu lucruri, se poate lovi cu capul de perete sau se poate muşca etc. Deşi el poate reacţiona asemănător, există două situaţii diferite: criza meltdown şi criza tantrum. Temper Tantrums sunt comportamente care apar la toţi copiii (cu dezvoltarea neurotipică sau nu) prin care aceştia îşi înţeleg emoţiile şi trăirile şi cunosc metode prin care să facă faţă regulilor şi limitelor impuse de un comportament social adecvat. -          pot fi schimbate de circumstanţe; -          au ca scop obţinerea unui lucru; -          au ca scop obţinerea atenţiei adultului. Criza tantrum este ca un joc pentru deţinerea controlului pe care îl joacă copilul, el fiind o fiinţă încă imatură emoţional. Sentimen