În
jurul vârstei de 2,6 -3 ani, un copil este pregătit să înveţe să folosească
toaleta şi poate dobândi controlul sfincterian. Ei vor mai avea accidente pe
timpul nopţii, în special. Până la vârsta de 6 ani, în general toţi copiii cu
dezvoltarea neuro-tipică îşi însuşesc controlul sfincterian fără să mai aibă
accidente pe timpul zilei sau nopţii.
La
copilul cu autism acest aspect prezintă
multe provocări. Informaţiile care provin de la organele interne sunt
greu de identificat pentru el. Practic, lui îi va fi dificil să perceapă
schimbările importante ce au loc în organismulul său. El trebuie să simtă, să
conştientizeze că vezica s-a umplut şi să reacţioneze (adică să ceară să
folosească toaleta sau să meargă singur acolo).
Deşi
pare foarte greu, nu este imposibil pentru copilul cu autism să înveţe să
meargă la toaletă atunci când organismul lui are nevoie. Programul de toaletă
presupune însă foarte multă răbdare şi consecvenţă din partea adulţilor, a
părinţilor. Este nevoie de o anumită rutină şi de antrenament intensiv. Dar merită
efortul pentru a ajuta copilul cu autism să devină independent.
Primul
pas este acela de a-l familiariza pe copil cu camera de toaletă şi cu vasul de
toaletă. Cei mai mulţi dintre copii refuză să se aşeze pe toaletă şi devin
foarte agitaţi când adultul încearcă să îi determine să stea acolo. Refuzul lor
poate avea diferite cauze. Cele mai multe fiind legate de tulburările de
procesare senzorială specifice multora dintre copiii cu autism. Ei pot fi
deranjaţi de zgomotele din baie, de temperatura sau textura colacului de
toaletă, de mirosurile din baie, de mărimea toaletei etc. De aceea, la început
activităţile se vor centra pe a-l face pe copil să se simtă cât mai confortabil
stând pe toaletă. El va trebui întâi să stea lângă toaletă, apoi treptat să se
aşeze şi să stea din ce în ce mai mult timp (se va începe cu câteva secunde şi
apoi timpul va creşte treptat). Va fi încurajat şi lăudat pentru fiecare
încercare. Se pot face jocuri care lui îi plac, se pot cânta diverse cântece.
Pasul
următor este cel în care copilul va fi învăţat să îşi facă nevoile la toaletă.
Pentru acest pas este necesar ca părinţii să cunoască programul copilului de
eliminare: cât de des sau la ce interval (cu aproximaţie) copilul elimină urina
şi scaunul. Sau care sunt momentele din zi în care se întâmplă aceste lucruri. Timp
de câteva zile ei vor observa şi vor determina această rutină. Dacă copilul
încă poartă scutec (pampers) identificarea acestui tipar poate fi mai dificilă.
Ceea ce se poate face este verificarea la o anumită perioadă de timp (30 minute
de exemplu) dacă scutecul este ud sau uscat. Dacă se întâmplă de mai multe ori
ca scutecul să fie ud atunci când e verificat, se va diminua perioada de timp
la care se face verificarea (de la 30 minute, la 15 minute). Toate datele
acestea vor fi notate pentru a putea stabili intervalul la care copilul va fi
dus la toaletă.
Când
va fi determinat acest interval, se va începe trainingul propriu-zis de
toaletă. Este important de reţinut că scutecul
se scoate şi se va mai folosi doar
noaptea. Pe timpul zilei copilul va purta chiloţei. Dacă va purta scutec, îi va
fi foarte greu să îşi însuşească abilităţile de folosire a toaletei iar munca
părinţilor va fi în zadar.
Să
presupunem că s-a stabilit un interval de 30 minute. Asta înseamnă că la
fiecare 30 minute, copilul va fi promptat să meargă la toaletă. Este bine să
fie ajutat să semnalizeze faptul că are nevoie să folosească toaleta: să spună
„pipi” (dacă poate vorbi) sau să vă arate o poză din care să reiasă acest
aspect (dacă este non-verbal). Se va pune un ceas să sune la intervale de 30
minute, copilul va spune sau arăta poza cu „pipi” şi apoi va fi dirijat către
baie. Acolo va fi ajutat să îşi dea pantalonii jos (dacă nu poate face asta
singur) şi va fi aşezat pe toaletă unde va sta aproximativ 3 minute. Dacă
urinează la toaletă, este foarte important să fie lăudat şi apreciat pentru
reuşita lui şi chiar să primească o superrecompensă (pe care o va avea doar
pentru că face la toaletă; poate fi un joc, ceva bun, un cântec, orice îi place
foarte mult şi îl poate motiva). Dacă după trei minute nu a urinat, i se va
spune copilului că nu a făcut şi că mai poate încerca data viitoare. Foarte
imporant: copilul nu va fi certat
sau mustrat pentru că nu a făcut. Amintiţi-vă că el încă învaţă şi atitudinea
celor din jur trebuie să fie una pozitivă şi de încurajare. Credinţa conform
căreia „cu cât copilul va sta un timp mai lung pe toaletă (mai mult de 3-5
minute), el va învăţa mai repede să folosească toaleta” este una eronată. Cu
cât va sta mai mult timp copilul se poate simţi pedepsit, picioarele îi pot
amorţi şi poate apărea durerea. Pentru succes este nevoie ca el să meargă des
la toaletă, pentru un timp relativ scurt.
Aceaste
acţiuni se vor repeta la fiecare 30 minute. Dacă timp de o săptămână copilul nu
are accidente între aceste intervale, se poate mări timpul la 40-45 minute.
Dacă pentru următoarele zile copilul rămâne uscat între aceste momente, se va
mări timpul la 1 oră (copilul va fi dus la toaletă din oră în oră). De fiecare
dată va fi lăudat pentru acţiunea şi recompensat.
Dacă
se întâmplă ca copilul să aibă un accident între momentele în care e dus la
toaletă (face pipi înainte să ajungă la baie) nu va fi certat niciodată, nu
i se va spune că e ruşine sau că nu are
voie. Accidentele fac parte din procesul de învăţare. Aşa el îşi va da seama de
diferenţa dintre ceea ce este adecvat şi ceea ce nu e adecvat. Spuneţi-i pe un
ton neutru că este ud şi că data viitoare va face la toaletă. Şi continuaţi
programul pe care l-aţi început (mersul la toaletă la intervalul de timp ales).
Timpul
va fi mărit treptat, iar ajutorul oferit copilului se va diminua pe măsură ce
el învaţă acţiunile ce fac parte din abilităţile de folosire a toaletei. Pentru
ca el să devină independent (să ceară singur la toaletă, să meargă singur
acolo, să îşi facă singur nevoile, să tragă apa singur, să se spele pe mâini
singur) este nevoie ca adultul să se retragă. Prompturile fizice sau verbale
echivalează cu a face lururile în locul copilului. La începutul programului
este un aspect normal, copilul învaţă. Dar pe măsură ce repetă aceste acţiuni
de multe ori, intervenţia adultului va fi din ce în ce mai mică, până când va
dispărea. Doar aşa, copilul va deveni independent.
A-l
învăţa pe copilul cu autism să folosească toaleta este o etapă plină de provocări. Dar şi cu un final care merită tot
efortul. Amintiţi-vă mereu că „este un maraton, nu un sprint” (Gary Heffner):
important este să înveţe, perioada de învăţare depinde de la un copil la altul
şi este mai puţin importantă.
Mult succes în dobândirea acestor abilităţi!!! Nu ezitaţi să îmi scrieţi, dacă aveţi întrebări sau nelămuriri. Cu drag, Alina T.
Comentarii
Trimiteți un comentariu