Treceți la conținutul principal

Cauze psihologice ale refuzului mâncării la copii


În drumul copilului către dobândirea independenţei sale, el poate trece prin etapa în care devine tot mai selectiv cu alimentele pe care le consumă sau refuză să mănânce. Între vârsta de un an şi doi ani şi jumătate copilul se află în perioada în care încep să apară diferite comportamente alimentare care îi crează părintelui neplăceri şi stări de nelinişte şi de cele mai multe ori aceştia pornesc o adevărată bătălie pentru a-l convinge pe copil să mănânce.
Refuzul copilului de a mânca poate avea diferite cauze, în funcţie de specificul copilului şi de contextul său de viaţă.



  • Refuzul copiilor de a mânca legume
Papilele gustative ale copiilor sunt mult mai numeroase. Astfel ei sunt mult mai sensibili la compuşii amari care se găsesc în legumele de culoare verde în special şi le pot respinge. Ei au nevoie de mai mult timp pentru a se obişnui cu acestea, iar presiunea părinţilor nu face decât să amplifice starea de anxietate şi refuzul copilului.

  • Nevoia reală a copilului şi nevoia văzută de părinte
Este important de făcut diferenţa între nevoia reală  a copilului şi nevoia copilului văzută prin ochii părintelui. Se întâmplă de multe ori ca nevoia de hrană a corpului copilului să fie mai mică decât crede părintele. Apare astfel supraalimentarea copilului. Pentru acesta poate fi copleşitor să vadă o farfurie sau un castron plin cu mâncare. Atunci el va refuza cantintatea de hrană pe care părintele doreşte ca el să o mănânce tocmai pentru că organismul său ştie cât îi este necesar. Părintele trebuie să aibă încredere în abilităţile sale ca şi părinte, dar să aibă încredere şi în copil şi în ogranismul copilului care ştie cât are nevoie să consume.



  • Evenimente tensionante din viaţa copilului
În viaţa copilului pot apărea evenimente şi situaţii cu o puternică încărcătură emoţională ce îşi pot lăsa amprenta asupra comportamentului său alimentar. Evenimente precum divorţul părinţilor, discuţiile tensionat dintre aceştia, moartea unui părinte sau a unui frate, mutarea familiei în alt oraş şi alte asemenea evenimente îl fac pe copil neputincios şi lipsit de control. De aceea el va căuta să dobândească acest control într-un alt domeniu al vieţii sale. Alimentaţia este unul dintre acestea. Copilul îşi va manifesta controlul şi puterea de decizie în ceea ce priveşte alimentaţia sa. Refuzul alimentelor poate fi modul în care  copilul poate face faţă acelui eveniment, acelei situaţii, este modul în care el simte că deţine controlul.

  • Relaţia dintre mamă şi copil
Relaţia dintre mamă şi copil este foarte puternică. Pentru copil încă din primele zile de viaţă mama reprezintă siguranţa, iar alăptarea este o formă de interacţiune dintre el şi mama sa. De multe ori copilul poate rezona atât de bine cu starea emoţională a mamei sale încât pentru el poate fi  copleşitor. El are nevoie de prezenţa ei din punct de vedere afectiv pentru a se putea hrăni, pentru a se putea dezvolta armonios. Atunci când trece prin momente dificile, cu probleme care o apasă, mama nu mai este suficient de prezentă emoţional în momentul hrănirii copilului. Iar copilul simte lipsa legăturii şi a siguranţei şi refuză alimentaţia.

Separarea de mama lui, chiar şi pentru perioade scurte de timp, determină apariţia unor stări de anxietate şi copilul plânge de multe ori. Un momentul semnificativ din punct de vedere al separării celor doi şi al independenţei copilului este cel al înţărcării. Supărarea copilului pe mama sa care nu-l mai alăptează se poate manifesta prin refuzul alimentelor. Este modul în care copilul îşi exprimă dezacordul faţă de atitudinea mamei.

Apariţia unui frăţior sau surioară pot avea efecte asupra comportamentului alimentar al copilului. Sentimentul de gelozie pe care acesta îl simte asupra  mamei care acordă mai multă atenţie bebeluşului şi asupra bebeluşului care suge de la sânul mamei, îl pot face pe copil să refuze hrana ca semn de protest.

Lipsa de încredere a mamei în propria sa capacitate de creştere a copilului, teama acesteia de a nu fi o mamă suficient de bună o pot determina să adopte o anumită atitudine în ce priveşte alimentaţia copilului. Mama poate încerca să îi ofere copilului o cantitate mai mare de hrană decât are acesta nevoie. Iar atunci când copilul nu mai poate mânca, apare starea de nelinişte a mamei şi va încerca să îl forţeze pe copil să mănânce. Datorită legăturii emoţionale foarte puternice dintre ei, copilul va rezona afectiv cu starea de nelinişte a mamei şi va refuza să mănânce. Copilul are nevoie să fie acceptat şi susţinut în dezvoltarea sa. Impunerea unui regim alimentar şi a unor porţii de mâncare peste nevoia lui, vor determina refuz şi opoziţie din partea copilului.


  • Copiii fac ce fac părinţii, nu ce spun părinţii
Copiii sunt foarte atenţi la părinţii lor şi la ce fac aceştia. De aceea copilul poate fi confuz când părinţii săi îl obligă să mănânce iar ei ţin diete sau sunt foarte preocupaţi de felul în care arată. Atitudinea familei faţă de hrană şi modul în care au loc mesele (rutina zilnică, mesele luate împreună de toţi membrii familiei, gustările şi numărul acestora) au o puternică influenţă asupra comportamentului alimentar al copilului.

  • Fobiile alimentare
Unii copii pot avea fobii alimentare, adică anumite frici care îi determină să evite mâncarea. Aceste fobii pot fi independente sau pot face parte dintr-o problemă de anxietate generală. Fobiile alimentare pot fi diferite. Copilul se poate teme să nu se înece în timp ce mănâncă sau să nu îi fie rău după ce mănâncă, discomfortul abdominal. El poate refuza şi orice aliment nou, pe care nu îl cunoaşte. Este teama de necunoscut. Pe măsură ce vede acel aliment el se va obişnui şi va încerca să guste. Are nevoie de timp.

  • Obţinerea atenţiei
Refuzul mâncării poate fi pentru copil un mod de  a obţine ceea ce îşi doreşte. Poate fi vorba despre un obiect, desene animate sau atenţia celorlalţi. Atunci când copilul nu se bucură suficient de atenţia celor din jurul său, el se poate folosi de momentul mesei pentru a-şi satisface această nevoie. Refuzul alimentelor crează părinţilor o stare de nelinişte. Ei devin îngrijoraţi pentru copil şi pentru sănătatea lui şi încep o luptă de convingere şi de determinare a copilului să mânănce. Sun dispuşi în acele momente să facă orice este nevoie pentru ca cel mic să se alimenteze. Chiar dacă acest tip de atenţie este unul negativ (copilul e certat, şantajat ameninţat), este tot atenţie şi copilul deţine atunci controlul asupra relaţiei lui cu părinţii.


Copiii nu știu uneori cum să își exprime stările emoționale pe care le trăiesc. Și atunci le exprimă corpul în locul lor. Copilul are nevoie să știe că adultul înțelege emoțiile sale și că este în regulă ce simte. Are nevoie să învețe cum să se exprime astfel încât și cei din jur să înțeleagă. Așa că atunci când copilul nu mănâncă e mai sănătos să nu intrăm în panică, ci să încercăm să intrăm în lumea copilului și să vedem ce se ascunde în spatele refuzului său. 

Psiholog Alina Mirela Trofin

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Chestionar pentru evaluarea tulburărilor de procesare neurosenzorială

       Aşa cum am promis, iată că revin cu un chestionar prin intermediul căruia putem observa anumite disfuncţii care apar la nivelul simţurilor copilului sau anumitor comportamente care exprimă existenţa unei tulburări de procesare senzorială. Trebuie să ştiţi că acest material nu ţine locul unui specialist şi nu poate oferi un diagnostic. Completând acest chestionar aveţi posibilitatea să verificaţi dacă este ceva în neregulă cu comportamentul copilului. Este posibil ca unii copii să nu aibă nici unul dintre comportamentele din listă sau pot avea dintr-o singură categorie ori din toate. Dacă constataţi că la micuţul vostru sunt prezente minim trei comportamente dintr-o categorie şi acestea afectează atât viaţa copilului cât şi pe a celor din jurul său, este bine să vă adresaţi unui specialist (neuropsihiatru, psiholog, terapeut ocupaţional).   1 2 3 4 5 6 7 Acest material l-am preluat si tradus de pe site-ul htt

Auzul fonematic

Astăzi m-am gândit să vă explic despre cât este de important să „auzim” bine atunci când urechile noastre funcționează bine ca și organe de simț (adică nu avem vreo afecțiune fiziologică). Uneori ajungem cu copilul la medic și ni se spune că el nu are nimic, aude bine. Dar deși aude bine, el nu vorbește corect (nu pronunță anumite sunete, înlocuiește sunetele) sau nu reușește să scrie corect (nu înțelege care sunt sunetele care formează  cuvântul și nici ordinea lor). voi începe cu începutul - cu fonemul. Fonemul reprezintă unitatea minimală a sistemului limbii. El este sunetul vorbit, cel din care se alcătuiesc silabe, cuvinte, propoziții și fraze. În scriere fonemul este redat prin litere, numite și grafeme. Alfabetul românesc are 27 de litere, dar nu tot atâtea foneme. Prin combinarea literelor se pot redat toate fonemele (spre exemplu, fonemul ğ este redat în scris prin g urmat de vocalele i sau e : ge , gi ). Auzul uman are această particularitate numită auz fonematic,

Crizele la copiii cu Tulburare de spectru autist. Autism Meltdowns vs Temper Tantrums

Copilul cu tulburare de spectru autist poate avea deseori anumite crize, mai mult sau mai puţin intense, dar care sunt dificil de gestionat şi care aduc celor din jur stări emoţionale negative şi multă tensiune. Copilul poate ţipa foarte tare, poate lovi obiecte sau persoane, poate arunca cu lucruri, se poate lovi cu capul de perete sau se poate muşca etc. Deşi el poate reacţiona asemănător, există două situaţii diferite: criza meltdown şi criza tantrum. Temper Tantrums sunt comportamente care apar la toţi copiii (cu dezvoltarea neurotipică sau nu) prin care aceştia îşi înţeleg emoţiile şi trăirile şi cunosc metode prin care să facă faţă regulilor şi limitelor impuse de un comportament social adecvat. -          pot fi schimbate de circumstanţe; -          au ca scop obţinerea unui lucru; -          au ca scop obţinerea atenţiei adultului. Criza tantrum este ca un joc pentru deţinerea controlului pe care îl joacă copilul, el fiind o fiinţă încă imatură emoţional. Sentimen