Copiii sunt minunați. Este o reală plăcere să mă joc cu ei (mi-e greu să spun că lucrez cu copiii; pentru mine nu este lucru, ci este o joacă ☺). Cel mai mult îmi place felul în care ei îmi arată ce au nevoie să afle și modalitatea prin care ei pot înțelege acele informații de care au nevoie.
Deși am niște obiective atunci când încep joaca (programul psihoeducațional) cu un copil și aleg anumite metode care eu consider că i se potrivesc, de multe ori sunt fascinată de felul în care planurile mele se schimbă și de cât de clar „vorbesc” copiii.
Ieri am avut întâlnirea de vineri cu unul dintre copiii cu care mă joc de ceva vreme. A crescut frumos acest copil și pe măsură ce a crescut, s-au schimbat și nevoile lui. Planul meu era să ne jucăm „de-a poveștile”: să inventăm povești pornind de la anumite cuvinte și imagini care apar pe niște zaruri (un joc pentru dezvoltarea imaginației, creativității și a exprimării verbale). Însă, așa cum spuneam mai sus, planul meu nu s-a potrivit cu nevoia de moment a copilului. Acesta avea nevoie să învețe să își exprime emoțiile și să le poată înțelege, și să înțeleagă efectul pe care cuvintele pe care le spunem îl are asupra celor din jurul nostru.
Așa că am pornit un experiment. I-am spus: „Ce-ar fi să ne imaginăm că apa este inima noastră...” La început nu a înțeles prea bine la ce mă refeream. Dar pe măsură ce am început să căutăm vase și să punem apă în ele, a început să se facă lumină. Am luat acuarele și bețișoare de urechi și am început experimentul propriu-zis. Am discutat despre diverse situații: cum te simți când primești un cadou de ziua ta, cum te simți atunci când te joci și râzi împreună cu părinții tăi, cum te simți când mama ta te ceartă sau când îți e frică de ceva, și mai ales, cum te simți când cineva te jigește, îți spune lucruri urâte... În fiecare situație dată, închidea ochii și încerca să își dea seama cam în ce culoare se transformă inima sa.
Fiecare bol cu apă reperzenta o situație, o emoție. Copilul colora apa din bol cu acea culoare care i se potrivea lui pentru o anumită emoție. Când se simte iubit, inima lui are culoarea roz. Când se simte bucuros, inima are culoarea verde. Când e furios, inima e roșie. Când îi e frică, toate culorile se amestecă în inima lui și inima devine neagră. Iar când se simte trist, inima este albastră.
Copilul a fost foarte încântat de experiment și această lume a emoțiilor a căpătat sens. E mai ușor pentru copil să înțeleagă ceva (atât de greu cum sunt emoțiile) dacă vede și mai ales dacă își folosește corpul, dacă manipulează obiecte (nu doar privește imagini sau citește).
Cel mai mult a fost încântat de faptul că în sfârșit a găsit o metodă prin care să le arate părinților ce simte el, dar și prin care să îi facă pe părinți conștienți de propriile lor trăiri.
Nu știu dacă m-aș fi gândit vreodată la o asemenea metodă de a vorbi despre emoții, dacă nu ar fi fost întâlnirea cu acest copil... Îi sunt recunoscătoare pentru că învăț și eu în același timp, învăț mereu să îi ascult pe copii (nu doar vorbele lor).
Sper să vă fie de folos acest experiment și povestioara lui. Amintiți-vă: jocul este calea! ☺
Comentarii
Trimiteți un comentariu