duminică, 16 septembrie 2012

Logopedia



          Logopedia are ca scop prevenirea și corectarea tulburărilor de limbaj. Tulburările de limbaj apar de cele mai multe ori în copilărie, perioada formării limbajului. Cel mai des întâlnite sunt tulburările care afectează rostirea sunetelor (pronunțări incorecte ale unor sunete și cuvinte, deformări, substituiri), numite dislalii. Dar pot apărea și tulburări de ritm și fluență a vorbirii (cum este bâlbâiala), tulburări de voce (voce răgușită, voce nazală, lipsa totală sau parțială a vocii), tulburări ale limbajului scris-citit (incapacitatea copilului de a învăța corect și de a utiliza corect scrisul sau cititul în condiții de școlarizare normală), tulburări de dezvoltare a limbajului (limbajul întârzie să apară).
          Nu există o vârstă anume la care trebuie începută terapia logopedică. Este adevărat că unele tulburări de pronunție pot fi trecătoare în perioada de formare a limbajului (în general dispar în jurul vârstei de 4 ani dacă nu sunt grave). Copilul care ajunge în clasa I cu o tulburare de vorbire (pronunțare greșită a sunetelor, bâlbâială) are nevoie de intervenție logopedică.
          Logopedul este cel care depistează aceste tulburări de limbaj și cel care pune în aplicare diferite planuri de intervenție în funcție de natura tulburării și specificul fiecărui copil. Terapia logopedică se desfășoară pe mai multe planuri, nu se focalizează doar pe limbaj. Orice tulburare apărută în aria limbajului poate avea un efect negativ în structurarea și dezvoltarea personalității în ansamblu, poate afecta randamentul școlar și relațiile copilului cu ceilalți. Pot apărea probleme secundare cum ar fi: timiditatea, nehotărârea, neîncrederea în sine, izolarea de colectiv, sentimentul de inferioritatea.  Tocmai de aceea terapia logopedică include educarea auditivă (auz fonematic, receptarea, înțelegere și exprimare corectă a mesajului oral și scris), educarea respirației, educația vizuală (coordonare oculo-motorie, gimnastică oculară), orientarea spațială și mobilitatea (schemă corporală și lateralitate, abilități motrice fine și generale, orientarea în spațiu).
          Pe durata terapiei logopedice, și nu numai, copilul are nevoie de toată susținerea și implicarea părinților. Aceștia sunt parte importantă din procesul de prevenire și corectare a tulburărilor de limbaj. Părinții continuă acasă ceea ce logopedul începe în cabinetul de specialitate. Stă în responsabilitatea logopedului să explice părinților care sunt pașii ce trebuie urmați și care sunt modalitățile prin care ei pot contribui la dezvoltarea limbajului copilului lor. Reușita întregii acțiuni de intervenție depinde de modul de aplicare al programului întocmit de logoped și eficacitatea acestuia și de implicarea părinților și a celorlalte persoane care se ocupă de îngrijirea copilului. Copilul are nevoie de afecțiune și încurajare pe toată durata intervenției și de un model verbal corect (atunci când cineva din preajma copilului are o pronunție greșită, copilul poate fi influențat și poate prelua acest model). Prin grija și prin răbdarea lor, părinții sunt cei care îl vor susține mereu pe copil în drumul său spre o vorbire corectă, chiar și atunci când vizitele la logoped se vor fi terminat. Pentru că părinții sunt „dascălii” copilului, ei sunt modelele lui, el vrea să devină asemenea lor. Nu-i așa, dragi mămici și tătici?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu