"Ascultă, susţine, urmează"

Într-o perioadă în care încercăm din răsputeri să ne încadrăm în ceea ce înseamnă „normal” şi, mai ales, depunem eforturi considerabile pentru a-i face pe cei din jurul nostru să fie „normali”, cred că este important să nu uităm că fiecare dintre noi este om şi este diferit, că fiecare avem propriile dorinţe (oricât de ciudate ar putea părea pentru ceilalţi), că fiecare dintre noi are propriul mod de a comunica (mai mult sau mai puţin convenţional) şi că fiecare dintre noi merită respect. Iar înainte de a ne face o părere sau de a pune o etichetă este important să încercăm să cunoaştem acea persoană, să formăm o legătură.

Articolul dr. Dan Edmunds exprimă foarte bine modul în care ar trebui să ne comportăm cu persoanele cu autism şi nu numai. Şi arată cum de multe ori vedem lucrurile şi oamenii doar prin „noi” (prin tot ce ţine de noi: credinţe, istorie, atitudini etc), fără să încercăm să cunoaştem omul de lângă noi.

„Să nu-mi vezi dizabilitatea ca pe o problemă. Acceptă că dizabilitatea mea este un atribut. Nu considera că dizabilitatea mea este un deficit. Tu eşti cel care mă vede ca fiind în nevoie şi ca fiind diferit de normal. Eu pot să îmi aduc contribuţia faţă de comunitatea în propriul meu mod. Să nu mă vezi ca pe un client. Eu sunt un om ca şi tine. Consideră-mă ca pe vecinul tău. Aminteşte-ţi,  nici unul dintre noi nu poate fi suficient prin el însuşi (avem mereu nevoie şi de alţii). Nu încerca să îmi schimbi comportamentul. Fii cuminte şi ascultă. Ceea ce tu defineşti ca fiind inadecvat poate fi o încercare de a comunica cu tine în singurul fel în care eu pot. Nu încerca să mă schimbi. Nu ai nici un drept. Ajută-mă să învăţ ceea ce îmi doresc. Nu îţi ascunde incertitudinea în spatele distanţei profesionale. Fii o persoană care ascultă şi nu una care îmi îndepărteze toate conflictele încercând să repare totul. Nu folosi teorii şi strategii pe mine. Fii cu mine. Iar când intrăm în conflict unul cu celălalt, să fie acela un moment de auto-reflecţie. Nu încerca să mă controlezi. Eu am dreptul asupra puterii mele ca persoană. Ceea ce voi toţi numiţi noncomplianţă sau manipulare, poate fi singurul mod în care eu pot exercita puţin control asupra vieţii mele. Nu mă învăţa să fiu obedient, submisiv şi politicos. Am nevoie să mă simt îndreptăţit să spun Nu dacă am nevoie să mă apăr. Să nu ai o atitudine caritabilă faţă de mine. Fii aliatul meu în lupta mea împotriva celor care mă exploatează pentru propriul lor câstig. Nu încerca să fii prietenul meu. Am nevoie de mai mult de atât. Încearcă să mă cunoşti. Am putea deveni prieteni. Nu mă ajuta, chiar dacă asta te face pe tine să te simţi bine. Întreabă-mă dacă am nevoie de ajutorul tău. Lasă-mă să îţi arăt cum mă poţi asista cel mai bine. Nu mă admira. Dorinţa de a duce o viaţă plină nu justifică adoraţia. Respectă-mă, deoarece respectul presupune echitate. Nu îmi spune, nu mă învăţa, nu mă conduce. Ascultă, susţine, urmează. Nu lucra pe mine. Lucrează cu mine.”