Treceți la conținutul principal

Ce este copilul cu autism: copil sau tulburare?

Ar putea fi un copil redus la tulburarea sa ori la anumite comportamente?... Nu, şi nici  nu ar trebui să se întâmple acest lucru.

Şi totuşi, de multe ori vedem mai întâi tulburarea şi apoi copilul. Datorită aspectelor negative şi greu de gestionat pe care le are tulburarea de spectru autist (crize comportamentale greu de înţeles şi de calmat, dificultăţi de adaptare a copilului la mediu, dificultăţile de comunicare etc) se întâmplă ca atunci când adultul (părinte, terapeut, educatoare etc) se uită la copil să vadă întâi sau doar tulburarea. Să vadă doar autismul. Să nu mai vadă copilul. Cu alte cuvinte, copilul dispare din ecuaţie, locul său fiind luat de tulburare. Şi cum tulburarea nu are nevoie de cei 4 A (atenţie, apreciere, afecţiune, acceptare), ci doar de tratament şi terapii, pornim lupta ignorând aspectul principal: copilul. Uităm că şi copilul simte, că are nevoie să se joace (nu să facă lecţii) , că fiind o fiinţă copilul are nevoie de afecţiune, de echilibru emoţional.

Copilul cu autism are nevoie să fie văzut ca şi copil. El asta este – o fiinţă umană, nu o tulburare.  Are nevoie să fie ajutat să înveţe aşa cum poate el să înveţe.  Are nevoie de tot ceea ce îi este necesar unui copil pentru a se dezvolta armonios din punct de vedere emoţional: atenţie, apreciere, afecţiune şi acceptare. 

Este foarte important modul în care ne raportăm la copilul cu tulburare de spectru autist. Atunci când  vedem întâi sau doar autismul, apare nevoia nostră de a-l schimba. Nu acceptăm felul în care este şi ne vom centra acţiunile pe schimbarea lui, pe aducerea lui cât mai aproape de „normă”, de felul în care noi vrem să fie. Iar copilul simte această atitudine a adultului, care de multe ori nu este una conştientizată sau voluntară.  Copilul simte această presiune pusă pe el, pe schimbarea lui. Rezultatul nu va fi schimbarea aşteptată de adult, ci suferinţa copilului, retragerea lui în stereotipii şi comportamente agresive.

A-l vedea pe copil în primul rând, ca fiinţă şi apoi tulburarea sa, înseamnă a-l accepta aşa cum este el şi a-l ajuta să înveţe tot ce are nevoie în felul în care el o poate face. Când vedem  copilul realizăm că activitatea de bază a copilului este jocul. Copilul are nevoie să fie  ajutat să  se joace, are nevoie să se simtă apreciat în creativitatea sa stângace, are nevoie să se simtă sprijinit necondiţionat în efortul său de a progresa şi de a se descoperi. Părinte sau terapeut, copilul are nevoie de cineva care să-l descopere dincolo de afecţiunea pe care o are.  Atitudinea pozitivă este ceea ce îl susţine pe copil în procesul lui de învăţare, este ceea ce îi alimentează permanent încrederea în sine şi în potenţialul psiho-fizic şi intelectual.



Atitudinea noastră fiind cel mai important aspect din cadrul procesului de recuperare al copilului cu autism, este necesar ca aceasta să fie una corespunzătoare înlesnirii achiziţiilor pe care copilul le are de realizat. Nimeni nu poate învăţa, nu îşi poate depăşi barierele atât timp cât se simte neapreciat, atât timp cât este continuu corectat şi criticat, atât timp cât i se subliniază tot ce nu poate face, şi mai ales atât timp cât este tratat doar din punct de vedere al tulburării sale (şi nu al persoanei care este).

Atât timp cât noi vom vedea doar autismul (şi nu copilul) toate  metodele terapeutice şi programele educaţionale în care copilul va fi implicat nu îl vor ajuta să se dezvolte armonios şi să ajungă să fie integrat.

De aceea, în nici un proces de recuperare  această  egalitate „autismul  = copilul cu autism” nu are valoare de adevăr .


Să privim întotdeauna copilul şi să ne desfăşurăm activităţile şi acţiunile educaţionale pentru el şi pornind de la el. „Copilul este cel care are autism, nu autismul este cel care are copil.” –Paul C.Cojocaru

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Chestionar pentru evaluarea tulburărilor de procesare neurosenzorială

       Aşa cum am promis, iată că revin cu un chestionar prin intermediul căruia putem observa anumite disfuncţii care apar la nivelul simţurilor copilului sau anumitor comportamente care exprimă existenţa unei tulburări de procesare senzorială. Trebuie să ştiţi că acest material nu ţine locul unui specialist şi nu poate oferi un diagnostic. Completând acest chestionar aveţi posibilitatea să verificaţi dacă este ceva în neregulă cu comportamentul copilului. Este posibil ca unii copii să nu aibă nici unul dintre comportamentele din listă sau pot avea dintr-o singură categorie ori din toate. Dacă constataţi că la micuţul vostru sunt prezente minim trei comportamente dintr-o categorie şi acestea afectează atât viaţa copilului cât şi pe a celor din jurul său, este bine să vă adresaţi unui specialist (neuropsihiatru, psiholog, terapeut ocupaţional).   1 2 3 4 5 6 7 Acest material l-am preluat si tradus de pe site-ul htt

Auzul fonematic

Astăzi m-am gândit să vă explic despre cât este de important să „auzim” bine atunci când urechile noastre funcționează bine ca și organe de simț (adică nu avem vreo afecțiune fiziologică). Uneori ajungem cu copilul la medic și ni se spune că el nu are nimic, aude bine. Dar deși aude bine, el nu vorbește corect (nu pronunță anumite sunete, înlocuiește sunetele) sau nu reușește să scrie corect (nu înțelege care sunt sunetele care formează  cuvântul și nici ordinea lor). voi începe cu începutul - cu fonemul. Fonemul reprezintă unitatea minimală a sistemului limbii. El este sunetul vorbit, cel din care se alcătuiesc silabe, cuvinte, propoziții și fraze. În scriere fonemul este redat prin litere, numite și grafeme. Alfabetul românesc are 27 de litere, dar nu tot atâtea foneme. Prin combinarea literelor se pot redat toate fonemele (spre exemplu, fonemul ğ este redat în scris prin g urmat de vocalele i sau e : ge , gi ). Auzul uman are această particularitate numită auz fonematic,

Crizele la copiii cu Tulburare de spectru autist. Autism Meltdowns vs Temper Tantrums

Copilul cu tulburare de spectru autist poate avea deseori anumite crize, mai mult sau mai puţin intense, dar care sunt dificil de gestionat şi care aduc celor din jur stări emoţionale negative şi multă tensiune. Copilul poate ţipa foarte tare, poate lovi obiecte sau persoane, poate arunca cu lucruri, se poate lovi cu capul de perete sau se poate muşca etc. Deşi el poate reacţiona asemănător, există două situaţii diferite: criza meltdown şi criza tantrum. Temper Tantrums sunt comportamente care apar la toţi copiii (cu dezvoltarea neurotipică sau nu) prin care aceştia îşi înţeleg emoţiile şi trăirile şi cunosc metode prin care să facă faţă regulilor şi limitelor impuse de un comportament social adecvat. -          pot fi schimbate de circumstanţe; -          au ca scop obţinerea unui lucru; -          au ca scop obţinerea atenţiei adultului. Criza tantrum este ca un joc pentru deţinerea controlului pe care îl joacă copilul, el fiind o fiinţă încă imatură emoţional. Sentimen