Acesta este un minighid pe care l-am realizat împreună cu colegele mele Florentina Gîrlea și Corina Pirsean, în cadrul unui proiect numit „Incluziunea școlară a copiilor cu TSA și ADHD”. Acest program a avut ca scop informarea cadrelor didactice cu privire la specificul TSA și ADHD și familiarizarea acestora cu metode prin care pot lucra cu copiii la clasă.
Minighidul conține informații despre dificultățile pe care le au copiii cu TSA sau ADHD la școală și idei despre cum pot face profesorii pentru a-i ajuta pe copii să participe la cursuri.
Să vă fie de folos!
PS: Vă invit să îmi scrieți dacă aveți cazuri la clasă unde sunteți în impas și aveți nevoie de ajutor. Adresa mea de e-mail este: alinamirela_trofin@yahoo.com
M-ar interesa sa stiu ce face educatoarea in acelasi timp cu activitatea consacrata copilului autist, cu ceilalti 10-15 copii, intr-o sala de clasa cat o camara? M-ar interesa sa stiu care sunt orele din noapte pe care le poate folosi pentru a desena/picta meniul zilei urmatoare? Etc, etc. Nu intreb cum isi mai face planificarile, isi pregateste diferitele activitati, isi scrie tona de hartii care i se cer administrativ, etc, etc. Integrarea este foarte buna dar nu intreaga zi si nu fara adultul de suport (auxiliary/ancillary), fara o legislatie clara, fara..o multime de alte elemente ajutatoare.
RăspundețiȘtergereDa, sunt total de acord ca ar trebuie să existe pentru fiecare copil cu CES o persoană de sprijin. Însă nu toți părinții își permit costurile acestea. Statul, știti foarte bine, este total pe dinafară. Statul cere hârtii (care tot pe umerii cadrului didactic cad). Ceea ce încercăm noi este să aducem cadrelor didactice informații pe care poate nu le au, informații ce le pot fi de folos și le pot ușura munca la clasă. 10-15 copii este minunat, sincer. Am vazut clase cu 37 de copii, din care veneau zilnic cam 35-34 . Acolo este foarte greu de lucrat si de integrat. Unde clasele sunt mai mici, este greu, dar sansele sunt mai mari pentru a putea face ceva si pentru copilul cu CES. Nu spune nimeni să fie lăsați ceilalți copii și să se ocupe cadrul didactic doar de copilul cu CES. Nu ar fi corect față de ceilalți copii. Însă nici atunci când copilul cu CES e lăsat într-un colț să facă ce vrea nu e corect.
ȘtergereEste o situație complicată aceasta cu incluziunea școlară pentru că întradevăr cadrele didactice nu au ajutor din partea instituțiilor de care aparțin. Consider că fiecare face ceea ce poate, cu ceea ce are, acolo unde este.
Credeti-ma, tot ce spuneti acum spun si eu. Si am ceva experienta. In practica, lucrurile nu stau asa si informatia data profesorilor nu le este de ajutor atunci cand se confrunta cu situatii extreme in clasa. Dar incluziunea, asa cum este ea aplicata acm, face un rau imens si copiilor fara probleme dar si celor cu probleme. Parintilor li se induce speranta ca e destul sa le fie plasat copilul in clasa de masa ca totul sa se rezolve. Ei raman astfel in stadiul de negare sau cel mult de negociere (modelul Kubler-Ross) care efectiv nu poate functiona. Plus sentimentele de frustrare, vinovatie si agresivitate , care se trnsforma in ura fata ce ceilalti copii si adulti. Tot necazul este trecut asupra acestora. In plus, multi parinti se simt usurati sa isi "arunce" copilul in clasa, din dorinta nemarturisita de a avea putina odihna. cred ca, in loc sa militati pentru acest tip de integrare totala, puteti promova integrarea partiala, doar la anumite activitati/ore, puteti incepe un training al psihologilor/consilierilor scolari care pot fi foarte utili in Asperger si mai ales, cursuri de training cu parintii, ca ei sa aiba curajul sa priveasca realitatea in fata si sa gaseasca solutii, ei insisi. De asemenea, pentru ca multi parinti, avand un copil autist nu lucreaza, ar putea ei sa fie acel ajutor in clasa. Sa nu ne amagim-incluziunea a fost inventata la nivel international pentru a face economie-scolile speciale costa prea mult. Copiii din mediul rural raman practic acasa daca nu exista in satul lor macar o scoala primara. Normal, totul e pus sub stindardul umanismului. Putini copiii autisti ajung la nivelul intelectual la care aspira parintii. pentru majoritate, a sta intr-o clasa cu tot felul de stimuli care ii deranjeaza, ii agreseaza, lipiti de banca in timp ce se vorbeste-nu se stie ce, cum ar fi literatura, matematica, istorie, etc, este o pedeapsa pe care nu o merita. Ei au nevoie de alt tip de cunostinte si de o alta metodologie. Ceea ce se intampla acum si ceea ce promovati dv face de fapt un rau imens si copiilor si parintilor. Si ma refer aici nu numai la copiii cu autism dar si la cei cu diferite deficiente mintale, la copiii surzi sau orbi. Repet, stiu ce spun si chiar imi pasa.
RăspundețiȘtergerePoate că nu m-am exprimat mai clar. Ceea ce promovez eu sau colegii mei nu este incluziunea cu orice preț sau a oricărui copil. Nu ar fi corect față de nimeni: copil cu CES, cadru didactic, colegii de clasă. Un copil care este afectat sever are nevoie de ajutor specializat și de o școală specială. Incluziunea se face pentru copiii care sunt la un nivel de funcționare cel puțin mediu. Acești copii chiar pot învăța în școlile de masă cu curriculum adaptat sau chiar fără.
ȘtergereDa, sunt de acord că ar trebui să fie mai mulți psihologi școlari și profesori de sprijin. Chiar foarte mulți ar trebui. Ar trebui ca părinții să beneficieze de consiliere psihologică după aflarea diagnosticului și chiar și pe parcursul terapiei copilului (dar nu pot fi obligați pentru că nu ar mai avea efectul scontat). Și ar trebui ca elevii și părinții acestora să aibă cunoștințe despre ce înseamnă diferite tulburări și cum pot interacționa cu copiii cu CES (pentru că tulburările nu se iau). Ar trebui multe lucruri să se întâmple. Însă realitatea este alta și o știți și dvs. Copiii sunt în școlile de masă (mulți sunt fără diagnostice și fără certificate de orientare școlară). De aceea, în acest moment, din punctul meu de vedere, cadrul didactic (pe care presiunea este mare) este veriga unde se poate interveni (în sensul de informare și oferire de metode de lucru).