Jucăriile de pluș, autismul și pubertatea

Pentru că mi-am propus să ne focusăm mai mult pe aspectele pozitive, pe ceea ce oamenii (părinti sau terapeuti) reușesc să facă, pe succese, azi vă voi spune povestea unui adolescent și a mamei lui. E puțin mai lungă, dar merită parcursă.

Unii dintre copiii diagnosticați cu autism sunt fascinați de jucăriile de pluș,indiferent de mărimea acestora. E normal ca fiecare copil să aibă preferințele  lui în materie de jocuri și jucării. Aceste interese devin o problemă însă atunci când toată atenția copilului se focusează doar pe acestea și afectează viața de zi cu zi a copilului. 

Pe măsură ce un copil se dezvoltă, și intră în diferite etape din viața lui, și interesele sale se pot schimba, în acord cu specificul perioadei prin care trece.

Adolescența aduce cu ea mult schimbări în viața unui copil diagnosticat cu autism. Atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional și psihic și social. 

A fi încă interesat și pasionat de plușuri la vârsta adolescenței poate fi o problemă dacă toată atenția lui/ei se focusează pe acestea și este afectată viața de zi cu zi. 

Ray, 16 ani este un adolescent diagnosticat cu TSA și pasionat de jucării de pluș. Camera lui era plină de plușuri. Pe rafturi, în cutii de depozitare, în pat. Când dormea, patul lui era plin de plușuri. Pe unde mergea, cerea să îi fie cumpărată o jucărie cu plușuri. 

E în regulă să îi placă și să se joace cu ele. Dar dacă ne gândim puțin la vârsta pe care o are, la perioada aceasta din viața lui și mai ales la colegii lui de clasă, apare întrebarea: ce subiecte de discuție comune poate găsi cu colegii lui de 16 ani dacă tot universul lui sunt plușurile? Cum văd ceilalți tineri acest interes al lui? Îl ajută de fapt această pasiune?

Dintr-un anumit punct de vedere îl ajută. Îi oferă confort, poate și din punct de vedere senzorial. Dar pe termen lung nu reprezintă un beneficiu. Cu cât se înguștează universul intereselor doar în jurul acestor jucării, cu atât devine mai greu de adăugat interese/activități noi. Rigiditatea specifică TSA își spune cuvântul. Pentru Ray nici nu exita ca variantă să renunțe la plușuri, să dea vreunul cadou sau să îl arunce dacă era rupt. Toate jucăriile se păstrau, erau ale lui. Și continua să ceară altele. 

O cameră de plușuri e în regulă pentru un copil de 5 ani. Însă pentru un adolescent de 16 ani nu mai este în regulă. Pentru că și așteptările pe care tu ca părinte, dar și societatea le aveți de la el sunt altele. În doi ani intră în stadiul de adult, când ar trebui să fie independent. Dacă rămâne focusat pe plușuri s-ar putea ca independența să mai aștepte. 

Raftul de lângă patul lui Ray 

Chiar și pentru mama lui Ray părea că interesele lui sunt în regulă. Însă observând interacțiunea dintre colegii lui, dar și dintre el și colegii lui, și-a dat seama că el pare un copilaș și că asta nu îl ajută deloc în tot procesul de incluziune și de a lega relații mai apropiate cu cei de vârsta lui. 

ȘI a început procesul de desprindere a lui Ray de plușuri și de a decora camera lui astfel încât atunci când intri în ea să exprime faptul că acolo locuiește un adolecent de 16 ani și nu un copil de 5 ani. 

Nu a fost un proces ușor. Am lucrat împreună și primele rezultate au apărut într-un timp destul de scurt. 

A început prin a-i povesti  lui Ray despre vârsta adolescenței, despre schimbările prin care trecec corpul său și despre ce va urma (viața de adult). I-a povestit cum plușurile nu mai sunt chiar de adolescenți, și că ar putea să facă și alte lucruri sau să își decoreze camera altfe. Bineînțeles că la început Ray nici nu a vrut să audă. Voia să rămâna copilaș și să se joace cu plușurile. 

Dar mama nu s-a lăsat. @Eniko a citit împreună cu Ray povestea Franklin si cadoul de Crăciun (colecția de cărți Frankin este minunată, le recomand cu drag). I-a propus să vândă o parte din jucării pentru a cumpăra altfel de jocuri, mai adecvate vârstei lui. A durat cam două luni pentru ca Ray să accepte ideea de a dona/da din jucării (două luni doar să accepte ideea!!).

Apoi au stabilit o cutie și el a început să pună acolo jucăriile de care era de acord să se despartă. În ritmul lui, și pe care era de acord. Mama a impus și reguli, dar l-a lăsat și pe Ray să fie în control. După încă o lună și jumătate avea deja o cutie plină de jucării de pluș de care se despărțea!! 

În locul lor a început să își pună pe rafturi medaliile și cupele. Pentru că Ray este sportiv și are numeroase medalii și cupe de la campionate locale, naționale, europene sau modiale de judo. Imaginează-ți cum începea să arate acum camera lui cu un raft plin de cupe (față de raft plin de plușuri)! Incepea să semene cu o cameră de adolescent.

Dupa 4 luni avea 12 cutii cu plușuri împachetate pentru a fi date. Wow! De la copilul care nu accepta ideea de a renunța de jucăriile de pluș, în patru luni a reușit să se despartă de 12 cutii (și nu cutii mici)!

Un raft din camera lui după ce a renunțat la toate plușurile din el

Chiar dacă vorbim despre autism și despre specificul minții neurdivergente, comportamentele se pot schimba sau transforma. E nevoie de multă răbdare și de multă consecvență. Sunt tare mândră de mama lui Ray și de tăria de care a dat dovadă. Să începi la 16 ani să faci o asemenea schimbare necesită curaj, necesită determinare, necesită viziune. Trebuie să poți să vezi dincolo de preferințele copilului, să vezi cum influențează această pasiune viața lui socială, să vezi cum va impacta viața lui de adult. Iar ea a reușit, chiar dacă i-a fost greu. 

Ray va adora plușurile în continuare. Și va avea plușuri în camera lui. Însă acestea vor fi în număr tot mai mic, și între timp va învăța să aprecieze și alte jocuri/jucării/activități mai apropiate de vârsta lui și care îl pot ajuta în relațiile cu colegii săi.

Felicitări, draga mea @Nagy Eniko pentru detereminarea ta și pentru consecvența cu care ți-ai urmat obiectivul! You rock!💗

#autism #pubertate #plușuri #jucării #terapieautism #programulEERS #alinamirelacraiu